Rusalii cu ploi și instabilitate atmosferică ÎN TOATĂ ȚARA

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a remis o avertizare cu cod galben, privind producerea fenomenelor de ploi, vânt și instabilitate atmosferică PENTRU TOATĂ ȚARA.

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 14 – 12 iunie, ora 22
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate
Zone afectate: conform textului și hărții

      În intervalul menționat, în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină.
      În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.” transmite ANM.

 

De asemenea, Severe Weather Alert România vorbește despre Coduri Portocalii în Dobrogea și Maramureș.

INFO // Instabilitate atmosferică temporar accentuată
COD PORTOCALIU
 10 iunie, orele 15 – 20
 areale din județele Maramureș, Tulcea, Constanța și Ialomița
 În intervalul menționat, temporar se vor semnala averse torențiale și fenomene specifice instabilității atmosferice, iar cantitățile de apă vor depăși local 35 l/mp.
COD GALBEN
 10 iunie, ora 13 – 11 iunie, ora 09
 vestul, nordul, centrul, estul și local sud-estul și sud-vestul țării
 Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, pe parcursul zilei pe arii relativ extinse în Transilvania, Maramureș, Moldova, partea continentală a Dobrogei, local în estul Munteniei, nord-vestul Olteniei, Banat și Crișana, iar pe parcursul nopții (10/11 iunie) în sudul extrem. Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp.
– – –
 Notă: pe parcursul zilei de mâine, 11 iunie, în special din orele amiezii, manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, atenționarea va fi actualizată.
PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Related articles