spot_img
spot_img

PSD CLUJ: „Petre Daea, cel mai bun ministru al agriculturii după Revoluţie!”

spot_img

Parlamentarii social-democraţi de Cluj, deputaţii Cristina Burciu, Cornel Itu şi Horia Nasra, precum şi senatorul Vasile Ilea consideră că dl. Petre Daea este cel mai bun ministru al agriculturii după Revoluţie, moţiunea simplă depusă de PNL fiind doar un exerciţiu politicianist, fără conţinut.

Aplicarea programului de guvernare în agricultură a generat progrese evidente în domeniu. Agricultura este și își va consolida importanța ca motor de creștere economică și generator de bunăstare.

În judeţul Cluj, după 15 ani sistemul de irigaţii a fost repus în funcţiune, prin redeschiderea staţiei de pompare (SPA) din comuna Moldoveneşti, amenajarea Mihai Viteazul.

La nivel naţional, după un an şi jumătate de guvernare, bilanţul pe agricultură indică:
 Acordarea la timp a subvenţiilor pentru agricultură: 2017 – 1,95 miliarde euro achitaţi fermierilor; 2018 – 1,7 miliarde euro achitaţi fermierilor până in luna iunie dintre care 1 miliard euro, avans pentru toamna anului 2018;
 Refacerea şi extinderea sistemului de irigaţii: 2017 – 635 mii hectare irigate; 2018 – 825 mii hectare irigate şi 12 amenajări în reabilitare;
 Apă gratuită până la staţie de punere sub presiune: 2017 – 1800 kilometri de canale au fost reabilitate; 2018 – 1668 kilomentri reabilitaţi în semertrul 1 iar până la sfârşitul anului vor fi reabilitaţi încă 350 de kilometric;
 Programul de susţinere pentru produse deficitare ,,Tomate din fermele romaneşti”: 2017 – 13.300 beneficiari au primit 28,5 milioane euro, 2018 – 15.000 de beneficiari, 33,5 milioane euro, plătiţi până în iulie, 42 milioane euro până la sfârşitul anului, 90 de milioane de tone de tomate din producţie internă au fost livrate pe piaţă;

Parlamentarii PSD Cluj

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Bebelușii ar putea primi alocație DIN PRIMA ZI

Tu cât ai așteptat până ai primit alocația copilului...

De ce e bine să bei apă cu ghimbir in fiecare zi

Ghimbirul este cunoscut pentru proprietățile antiinflamatorii, însă el aduce...

Nutriționistul explică de ce brânza îngrașă mai mult decât carnea de porc

Share Nutriționiștii consideră că cine vrea să slăbească ar trebui...

Raed Arafat, decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler

Pentru felul în care coordonează activitatea Departamentului pentru Situații...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

La Câmpia Turzii se preiau cereri pentru ajutoarele de încălzire

ANUNŢ                 Distribuirea cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei...

Atac în plină stradă! O ceată de „mascați” au luat cu asalt străzile din Buru

Șoferii care au străbătut Valea Arieșului, în zona localității...

Asociatia Femina a premiat-o pe tanara, Anda Moldovan – nota 10 la Evaluarea Nationala

Ne-am ținut de cuvânt și AM PREMIAT PERFORMANȚA! Așa cum...
spot_img
spot_imgspot_img

Anunț Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 03.10.2019, între orele 09.00 - 13.00, în municipiul Câmpia Turzii. Sunt afectate...

Culita Sterp era si beat, si drogat, cand a produs accidentul de la Cluj

Manelistului i-a iesit pentagrama de aur: beat, drogat, cu viteza, fuga de la locul accidentului si nerespectarea semnalelor agentilor de circulatie. Cu privire la evenimentul...

Știrile pozitive ale zilei de Florii

- Primarul comunei constănţene Peştera a anulat „Ziua Comunei“ şi a cumpărat tablete pentru toţi copiii pentru a beneficia de lecții online; - Comisia Europeană...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: