spot_img

Peste 4.000 de părinți au apelat serviciul de telemedicină ALOPEDI în primele trei luni ale acestui an

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, a realizat împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call-center ALOPEDI – 0364917 o analiză a activității derulate în trimestrul întâi al acestui an prin intermediul proiectului dedicat sfaturilor medicale pediatrice.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Toți părinții care au apelat ALOPEDI au beneficiat, într-un timp scurt, de sfaturile utile ale specialiștilor care deservesc acest serviciu de telemedicină, în funcție de simptomatologia descrisă. Este de apreciat faptul că în peste 73% din cazuri problema a putut fi soluționată telefonic, fără a mai fi necesară deplasarea la spital sau la cabinetul medical, mai ales în această perioadă în care prevenția și respectarea regulilor de distanțare sunt extrem de importante.”

S-a constatat, astfel, că ALOPEDI – 0364917 a fost apelat în primele trei luni ale anului 2022 de către 4.301 de părinți. Marea majoritate a apelurilor, 3.166, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului.

Cel mai frecvent motiv de apelare rămâne febra, în cazul a 1.078 de copii. De asemenea, problemele respiratorii au fost cauza unui număr de 1.023 de apeluri, dintre care 275 pentru copii care erau deja diagnosticați cu COVID-19, iar vărsăturile, diareea și durerile abdominale au însumat 507 apeluri.

           

Biroul de presă

8 aprilie 2022

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Crimă în zona de munte a Clujului? O târgumureșeancă a dispărut în condiții suspecte

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 13.05, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin apel...

Cu burta la gură, înainte de majorat – vezi câte mame minore are județul Cluj

În conformitate cu statisticile europene publicate recent, România se numără printre țările cu cele mai multe mame minore. Pornind...

VIDEO – Două persoane rănite în accidentul de pe Centura Vâlcele – Apahida

Două persoane au fost rănite în tamponarea în lanț petrecută pe Centura Vâlcele-Apahida. „Până în acest moment, trei persoane...

Accident rutier FOARTE GRAV pe Centura Vâlcele – Apahida

4 autoturisme sunt implicate, chiar acum, într-un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele - Apahida. La fața locului intervin...
spot_img

Cum te mierlește COVIDUL în 10 pași

Pentru a elucida conspirațiile pe care francmasonii illuminatii reptiliano multinaționali le pun la cale în această perioadă, vă prezentăm modalitatea în care COVIDUL (care,...
%d bloggers like this: