fbpx
HomeEVENIMENTPericol de deversare a barajului de la Someșul Rece
spot_img
spot_img

Pericol de deversare a barajului de la Someșul Rece

- Publicitate -
spot_img

Pe parcursul nopții trecute a fost înregistrată o creștere a acumulării apei în barajul Someșul Rece I, situat în Defileul Someșul Rece, peste cota de siguranță a acestuia, ca urmare a precipitațiilor abundente și a topirii zăpezii din zona de munte.


A fost constituit Comitetul Județean pentru Situații de urgență, iar o comisie din cadrul acestuia, condusă de către prefectul județului Cluj, alături de specialiști din cadrul Hidroelectrica și reprezentanți ai autorităților locale s-au deplasat la fața locului, începând cu ora 22.00, pentru a evalua situația și eventualele pericole care ar putea fi pentru populația din zonă.


Au fost luate măsuri de închidere a vanelor a două dintre aducțiunile subterane către barajul de acumulare, pe lângă deschiderea vanelor de fund ale barajului care asigurau un debit de scurgere de peste 3 mc/s. Vu toate acestea, acumularea de apă a crescut în continuare, ajungând, în jurul orei 01.00, la peste 1 cm peste deversorul de suprafață, fiind înregistrată o deversare peste cotele de siguranță ale barajului și în aval de barajul de acumulare.


Astfel, a fost luată decizia de a se transmite, preventiv, un mesaj prin sistemul RO-Alert către terminalele mobile, situate într-o arie selectată geometric de-a lungul râului Șomeșul Rece, între localitățile Măguri Răcătău și lacul de acumulare din localitatea Gilău, prin care se solicita populației să ia măsuri de autoevacuare din zonă.


Din fericire, creșterea nivelului de acumulare s-a oprit aici, iar în aceste momente este în scădere, iar locuințele și locatarii acestora din zona respectivă sunt în siguranță.


La fața locului comisia de specialitate, evaluează în continuare situația privind eventualele modificări care pot să apară.

Comentarii

spot_img
- Advertisement -
spot_img
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,851FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii

%d bloggers like this: