spot_img

Pe drumul județean 103M Vâlcele – Rediu – Aiton urmează să se treacă la așternerea covorului bituminos

Date:

Share post:

Lucrările derulate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton avansează conform graficului aprobat, apropiindu-se de etapa așternerii de covor bituminos.

Lucrările pregătitoare au intrat în etapa finală, fiind deja realizate în proporție de peste 90%. După încheierea acestora, în cursul zilelor următoare, lucrările se vor finaliza cu așternerea de covor bituminos.

De asemenea, urmează a mai fi executate lucrări constând în completarea de acostamente, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, cosirea vegetației și tăierea lăstărișului din apropierea căii de rulare.

Reamintim, în acest context, faptul că lucrările vizează un tronson de drum în lungime totală de 8,1 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 8+100 și au drept scop asigurarea unei circulaţii normale şi în condiţii de siguranță. Totodată, urmare a acestora, se oferă locuitorilor din zonă un acces rapid către drumul național DN 1, pe direcția Vâlcele, sau către Centura ocolitoare și municipiul Cluj-Napoca, pe direcția Aiton – Gheorgheni (DJ 103G).

Biroul de presă

9 aprilie 2019

spot_img

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related

Încă un drum județean blocat din cauza zăpezilor, în Cluj

În jurul orei 18.00 a fost semnalat prin apel...

Irina Munteanu, prezentă la Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului

❇️ Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Clujului a avut loc...

RECOMANDĂRILE POLIȚIȘTILOR RUTIERI PENTRU CIRCULAȚIA PE VREME REA

  În contextul condițiilor meteorologice din aceste zile, în scopul...
%d bloggers like this: