În cursul nopții trecute, AmosEd – Alianța pentru Mobilitate Socială Turda, a prezentat reușita obținută în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, organizată la Sibiu.
Pentru AmosED, premiul obținut la Sibiu a fost revendicat de Patricia Ciocan, masterandă din Câmpia Turzii.
„Nu știm cum e această noapte de sâmbătă pentru voi, pentru noi însă se anunță a fi lungă și superbă 🥰.
Colega noastră Patricia Ciocan e acum la Sibiu, la Gala Tinerilor din Mediul Rural organizată de European Youth Village, unde proiectul nostru Connect:Ed a fost premiat pentru impactul deosebit produs în comunitățile rurale din zona Arieș. 🏆
Pentru noi 2022 a fost un an axat pe diversificare: să facem cumva ca binele pe care îl facem să ajungă și în acele zone defavorizate în care binele ajunge un pic mai greu. ❤
Connect:Ed a fost un proiect prin care s-au recondiționat și donat zeci de dispozitive IT (laptopuri, unități PC, tablete și altele) copiilor din medii defavorizate pentru a le asigura accesul la educație și șanse egale în viață.
Nici prin cap nu ne-ar fi trecut că vom reuși să extindem proiectele noastre într-o maniera atât de extensivă în mediul rural, încât să producă un impact recunoscut și apreciat la scară națională. 😳
Vă mulțumim tare mult pentru sprijin și susținere, vouă, comunităților de donatori și voluntari din Turda și Câmpia Turzii, care ați făcut acest proiect posibil.
Lună de lună ne zbatem să arătăm că schimbarea este posibilă oriunde și fiecare reușită de genul ne dă curaj să ducem aceste eforturi mai departe! 💙”, transmite organizația din Turda.












