Monday, February 9, 2026
4.9 C
Turda
4.6 C
Câmpia Turzii
spot_img

Participare de succes a clujenilor la Cupa Veteranilor la Schi, ediția 2018

Stațiunea montană Straja din Lupeni a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute ce-a dea 47-a ediție a „Cupei Veteranilor la Schi”. La fel ca în fiecare an, județul Cluj a fost extrem de bine reprezentat, nu mai puțin de 20 de schiori cu vârste între 40 și 80 de ani aliniindu-se la startul acestei competiții devenite deja de tradiție.

În cadrul manifestării organizate de Asociația Veteranilor Sportivi Straja și Serviciul Salvamont Hunedoara, clujenii au dat dovadă de multă perseveranță și tenacitate, cucerind în total nouă medalii, din care patru de aur (locul I), patru de argint (locul II) și una de bronz (locul III), celorlalți acordându-li-se diplome de participare.

Lotul clujean prezent la această tradițională competiție de schi a fost coordonat de salvatorul montan Câmpean Iacob (Bitză), membru al Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și unul dintre cei mai experimentați schiori clujeni, cel care a și ocupat, de altfel, locul I la categoria de vârstă 60-65 de ani.

Cupa Veteranilor la Schi este o competiție special destinată seniorilor care dau dovadă de mult spirit competitiv, în pofida faptului că au trecut de prima tinerețe. Întrecerea sportivă este onorată anual de peste 100 de schiori din toate zonele țării, probele clasice – schi alpin și schi de tură fiind combinate cu diverse întreceri amuzante precum schiul pe doage de butoi, totul fiind realizat pentru buna dispoziție a participanților dar și pentru amuzamentul spectatorilor și al susținătorilor.

Biroul de presă
20 martie 2018

Lotul județului Cluj la Cupa Veteranilor la Schi – Straja, martie 2018

1. Câmpean Iacob – cat. 60-65 ani – Locul I
2. Husar Mihaela – cat. 50-55 ani – Locul I
3. Corovei Mihai – cat. 35-40 ani – Locul I
4. Domocoș Todorică – cat. 60-65 ani – Locul I
5. Turbaș Gelu – cat. 55-60 ani – Locul II
6. Fagarași Eva – cat. 45-50 ani – Locul II
7. Domocoș Mihai – cat. 70-75 ani – Locul II
8. Marchiș Maximilian – cat. 35-40 ani – Locul II
9. Silveira Alexandra – cat. 40-45 ani – Locul III
10. Câmpean Mircea – cat. 60-65 ani – Mențiune
11. Zaiu Rareș – cat. 60-65 ani – Mențiune
12. Husar Marius – cat. 50-55 ani – Mențiune
13. Andrașoni Diana – cat. 50-55 ani – Mențiune
14. Turbaș Monica – cat. 55-60 ani – Mențiune
15. Fagarași Tiberiu – cat. 45-50 ani – Mențiune
16. Corovei Denis – cat. 35-40 ani – Mențiune
17. Marcu Anca – cat. 35-40 ani – Mențiune
18. Buga Dan – cat. 35-40 ani – Mențiune
19. Fodorean Ioan – cat. 60-65 ani – Mențiune
20. Iuga Teodor – cat. 50-55 ani – Mențiune

spot_img
spot_img

Hot this week

Viața are prioritate: bilanț alarmant pe șoselele din Cluj în 2025

Instituția Prefectului – Județul Cluj a transmis un apel...

Amicalele zilei, în fotbalul nostru mic

Încep să se dezghețe terenurile, iar echipele din fotbalul...

Avram Gal reîncălzește ciorba unirii dintre Turda și Câmpia Turzii

Pe fondul anunțurilor făcute de Dorin Lojigan și Aurel...

Mașinile se scufundă în noroi, pe strada Zimbrului din Turda

O fotografie și o sesizare pe care am primit-o...

ALERTĂ LA AIUD! Două grenade descoperite pe un drum, lângă unitatea militară

Descoperire care îți dă fiori pe șira spinării, duminică,...
spot_img

Pe aceeași temă

Viața are prioritate: bilanț alarmant pe șoselele din Cluj în 2025

Instituția Prefectului – Județul Cluj a transmis un apel...

Amicalele zilei, în fotbalul nostru mic

Încep să se dezghețe terenurile, iar echipele din fotbalul...

Avram Gal reîncălzește ciorba unirii dintre Turda și Câmpia Turzii

Pe fondul anunțurilor făcute de Dorin Lojigan și Aurel...

Mașinile se scufundă în noroi, pe strada Zimbrului din Turda

O fotografie și o sesizare pe care am primit-o...

ALERTĂ LA AIUD! Două grenade descoperite pe un drum, lângă unitatea militară

Descoperire care îți dă fiori pe șira spinării, duminică,...

Juniorii Sticlei s-au distrat cu Inter Turda

Juniorii Sticlei, echipa U19, a facut un meci foarte...
spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

spot_img
spot_img