spot_imgspot_img

Ovidiu Bucur: „Ce este presa liberă?”

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

De obicei, cu ocazia Zilei Presei Libere, se cade să scriem câte un editorial, în care să evidențiem importanța mass-media asupra societății în care ne desfășurăm activitatea.

Bine, în mod normal, această importanță ar trebui să fie evidențiată de alți factori, cum ar fi calitatea știrilor prezentate, feedback-ul autorităților și așa mai departe, însă trăim în România, iar în țara noastră libertatea presei este similară cu cea din țări precum Mongolia sau Bangladesh.

La începuturile mele în presă, aveam un blog, iar titlul blogului era „Trăiască presa liberă … inexistentă”. Da, aveam multe idei preconcepute cu privire la mass-media și dintre acele idei, doar una a rămas neclintită – aceea că nu există presă liberă în România.

Factorii care determină acest statut al unei prese cu veleități de obediență sunt mulți, însă dintre ei voi enumera doar câțiva: densitatea mare de entități mass-media, dependența aproape ombilicală de contractele cu statul, influența politicului în absolut toate aspectele societății românești.

Deci, nu avem presă liberă sau presa care se vrea a fi liberă nu este pe atât pe cât se pretinde a fi.

Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să jignesc pe nimeni, însă faptul că în deciziile de atribuire a contractelor de publicitate în mass-media, rareori se stabilesc niște criterii de performanță și, în plus, mai apar și clauze de performanță stupide, care favorizează monopolul, în detrimentul dispersiei de resurse, contribuie masiv la păstrarea „în viață” a unor entități mass-media care trag în jos reputația jurnalismului românesc.

Desigur, există și jurnaliști care se pretind a fi excelenți și echidistanți, dar sunt niște șantajiști siniștri, lingăi și ținuți în lesă și botniță de sponsori.

Pentru ca în România să existe o mass-media liberă este nevoie, în primul rând, de o dorință din acest punct de vedere din partea societății, iar această dorință lipsește.

Puțini, spre deloc, cetățeni ar plăti 10 euro/lună pentru a se abona la un ziar, fie el print sau online. Puține, deasemenea, sunt societățile comerciale care aleg să își facă publicitate în mass-media.

Astfel apare această dependență a mass-media de societățile cu capital de stat sau de mediul politic, iar câinele de pază al democrației devine câinele de pază al corupției și al politrucilor.

Stau și mă întreb oare câți dintre afaceriștii „cu bani” ar investi într-un site de știri doar pentru îmbunătățirea acelui site, pentru îmbunătățirea și echidistanțarea informațiilor prezentate.

Prea puțini, deoarece acei afaceriști care investesc în presă o fac fie pentru a-și discredita eventualii adversari economici, fie pentru a influența politicul.

Unde mai pui concepția stupidă potrivit căreia articolele senzaționiste fac rău presei?

Nu toate articolele senzaționiste fac rău presei, ci doar cele exagerate, care nu oferă informații palpabile și care te îndeamnă către link-uri inutile, către produse de tip phishing sau către altceva decât conținutul care ar trebui să reiasă din titlu.

Restul articolelor de tip „breaking news”, „exclusiv”, „news alert” nu sunt altceva decât articole comerciale, iar în mass-media online „comercial” este coloana vertebrală a afacerii, pentru că dacă nu ești comercial nu atragi atenția asupra ta.

Ca atare, v-am prezentat niște date la rece despre statusul actual al presei din România. Asta ca să știți … că tot e ziua jurnaliștilor liberi.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles