spot_img
spot_imgspot_img
Stiri - nationalO româncă stabilită în America a fost „păcălită” să trimită peste 400.000...

O româncă stabilită în America a fost „păcălită” să trimită peste 400.000 de dolari unor șmecheri

În cursul lunii ianuarie 2023, la Poliția Municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, a fost înregistrată plângerea unei femei, aflată în Statele Unite ale Americii, care a sesizat faptul că, în perioada 2013 – 2021, persoane neidentificate, folosindu-se de calitatea falsă de preot ar fi indus-o în eroare și, sub pretextul neadevărat al construirii unei grădinițe pentru copii sau a unei farmacii care oferă medicamente gratuite pentru nevoiași, ar fi solicitat și primit de la victimă aproximativ 400.000 de dolari americani.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au desfășurat activități investigative complexe și activități de cercetare penală, stabilind că, la sfârșitul anului 2013, în timp ce persoana vătămată se afla în Statele Unite ale Americii, ar fi accesat un anunț postat pe un site on-line de către persoane neidentificate, care își atribuiau identitatea unor cadre monahale și personal eclezistic, cu intenția de a stabili o legătură spirituală care să conducă la apropierea sa de biserică.

Astfel, persoana vătămată ar fi contactat telefonic persoana din anunț și ar fi început o legătură cu persoane necunoscute și neidentificate, constând în conversații telefonice frecvente, ajungând la un moment dat la încrederea deplină că persoana cu care corespondează este un preot din Suceava.

În aceste împrejurări, după ce ar fi obținut încrederea persoanei vătămate și ar fi convins-o că este preot, persoana neidentificată ar fi început să-i solicite diverse sume de bani, cu anumite scopuri precise, de ajutorare, respectiv construirea de biserici, grădinițe sau farmacii, precum și alte cauze umanitare.

În acest mod, persoana vătămată, în perioada 2013 – 2021, ar fi acceptat solicitările persoanei respective și ar fi trimis către aceasta în mod repetat sume de bani, prin diferite modalități, transferuri bancare sau transferuri on-line, totalizând suma de aproximativ 400.000 de dolari americani.

La sfârșitul anului 2021, persoana vătămată ar fi reușit să ia legătura cu preotul respectiv și și-a dat seama că, în perioada 2013 – 2021, ar fi fost indusă în eroare de către persoane neidentificate, care și-ar fi atribuit în mod neadevărat calitatea de preot, în scopul de a obține beneficii materiale.

În cauză, au fost desfășurate activități investigative și de cercetare penală, iar, în urma probatoriului administrat până în prezent, s-a constatat că persoana care și-ar fi atribuit identitățile preoților, obținând astfel pentru sine și pentru complicii săi, în mod injust, aproximativ 400.000 de dolari americani, este un bărbat încarcerat în penitenciar.

Astfel, în perioada 2013 – 2021, aflându-se încarcerat în penitenciar, folosindu-se de calitatea falsă de preot, atribuindu-și în mod nereal identitățile unor monahi, ar fi indus și menținut în eroare telefonic persoana vătămată aflată în Statele Unite ale Americii, de la care, sub pretextul neadevărat al construirii unei grădinițe pentru copii, a unei farmacii care oferă medicamente gratuite pentru nevoiași, a efectuării de lucrări la biserici sau pentru cauze umanitare, ar fi solicitat și primit în mod injust, prin intermediul complicilor săi, respectiv 8 persoane (5 bărbați și 3 femei), aproximativ 400.000 dolari americani.

Pentru completarea probatoriului, la solicitarea unității de parchet și a organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, Judecătoria Rădăuți, a fost autorizată efectuarea a 11 percheziții domiciliare, la locația de funcționare a unei unități de penitenciar (7 percheziții), dar și la imobile din municipiul Rădăuți și comuna Arbore, județul Suceava. 

Totodată au fost emise mandate de aducere privind partenerii acestuia la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, în incinta penitenciarului, au fost descoperite un telefon mobil, pe care bărbatul bănuit de comiterea înșelăciunilor îl avea asupra sa şi mai multe înscrisuri care interesează cauza. 

De asemenea, și de la celelalte locații au fost ridicate bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.
 
Prin ordonanța din data de 20 august 2023, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul bănuit de comiterea înșelăciunilor, respectiv persoana încarcerată, de 44 de ani, pentru săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.

De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte 6 persoane pentru săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, sub formă de participație a complicității.

În urma probatoriului administrat, prin ordonanțele polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, s-a dispus reținerea a două femei, de 31 și 48 de ani și a unui bărbat, de 36 de ani. 

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cauza urmând a fi soluționată procedural de către polițiștii Poliției municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

- Advertisement -spot_img
spot_img

More From RefleqtMedia

A fost dezvăluit Marele Plan al NATO pentru un război împotriva Rusiei: este pregătit minuțios de 14 ani

Țările NATO au început să se pregătească pentru confruntarea cu Rusia și revenirea...

Via Transilvanica străbătută integral, timp de o lună, de 200 de angajați E.ON

Cei 1.400 de kilometri ai acestui traseu, din Putna...

Lansarea ediției XV-a a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat!

ECOTIC, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,...

Cristina Burciu: Investiții esențiale în dezvoltarea economică a României

Conducerea PNL a Ministerului Finanțelor a încheiat procedura...

Magiunul de Topoloveni, primul produs românesc de indicație protejată la nivel UE

Magiunul de Topoloveni🧉este poate unul dintre cele mai cunoscute...

Toată stima! O profă de mate spune lucrurilor pe nume

Sictirită până peste cap de atitudinea indolentă a elevilor...

Sprijin financiar în valoare de 83,11 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează...
- Advertisement -spot_img
spot_img
spot_img
%d bloggers like this: