

O tragedie s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 05:30, la fabrica La Lorraine România, din Zona Industrială REIF, Câmpia Turzii. Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani, angajat ca stivuitorist, și-a pierdut viața în interiorul unui congelator al unității de producție.
Potrivit informațiilor obținute de RefleqtMedia din surse aflate la fața locului, bărbatul ar fi intrat în zona congelatorului, însă nu a mai ieșit. Acesta a fost găsit fără viață de colegii săi, care au alertat imediat autoritățile.
Un martor din interiorul fabricii descrie scenele ca fiind șocante.
„Avea capul negru-vânăt și îi curgea sânge pe nas”, a declarat sursa pentru RefleqtMedia.
Din primele informații, există suspiciunea că bărbatul ar fi suferit un accident vascular cerebral, însă cauza exactă a decesului va fi stabilită doar în urma investigațiilor și a expertizei medico-legale.
Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment și relatărilor martorilor, nu există indicii că ar fi fost vorba despre un accident de muncă, însă toate împrejurările în care s-a produs decesul sunt verificate de autorități.
RefleqtMedia a solicitat un punct de vedere oficial din partea La Lorraine România, însă până la momentul publicării acestui articol compania nu a transmis un răspuns.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj urmează să comunice informațiile oficiale privind acest caz.
Vom reveni cu datele oficiale imediat ce acestea vor fi făcute publice.









