Primăria Câmpia Turzii ar putea da noul prefect al județului Cluj, dacă este să luăm de bune informațiile apărute astăzi în presă.
”Liberalii se pregătesc să-l dea jos pe prefectul de Cluj, Aurel Cherecheș (care fusese numit de Guvernul PSD), numai că, pentru a-l așeza în această funcție pe unul de-al lor, era nevoie să fie îndeplinite minim două condiții: prima, ca omul lor să aibă calitate de ”funcționar public”, iar cea de-a doua, ca acesta să nu fie membru de partid. Tânărul liberal Mircea Abrudean este cel care se pregătește să preia funcția de prefect al Clujului, numai că, deocamdată, el este cât se poate de implicat politic, fiind secretarul general al organizației PNL Cluj. Sigur, această situația poate fi corectată printr-o simplă demisie, condiția mai importantă era ca Abrudean să aibă și calitate de „funcționar public”. Printr-o mișcare șmecheră, partidul a rezolvat și această problemă”, scrie Actual de Cluj.
La ce se referă colegii clujeni prin statutul de funcționar public pentru Abrudean?
Păi … Primăria Câmpia Turzii a organizat un concurs, structurat pe trei etape, privind angajarea unui Consilier Superior la Biroul de Relații Publice din cadrul instituției.
Singurul candidat care și-a depus dosar a fost… Mircea Abrudean, astfel că la selecția de dosare, acesta a fost declarat admis, urmând să mai parcurgă proba orală și cea scrisă a examenului de ocupare a funcției.
Contactat de RefleqtMedia, primarul Municipiului Câmpia Turzii a declarat că el nu are nicio atribuție în numirea prefectului.
„În primul rând, în acest moment, Mircea Abrudean nu este angajat al Primăriei Municipiului Câmpia Turzii. Cât privește numirea prefecților, nu este atribuția mea ca primar, să-i numesc, ci a Guvernului. Da, domnul Abrudean și-a depus dosarul la un concurs organizat de Primărie, dar NU ESTE ANGAJATUL PRIMĂRIEI!”, a spus Lojigan.
Trecutul lui Abrudean este unul destul de controversat, despre el scriindu-se că a câștigat unele contracte ambigue, cu Consiliul Județean Cluj, în perioada în care Horia Uioreanu a fost președintele forului deliberativ județean.
Comentarii