Deși legislația românească tot nu s-a modificat în materie de raportare a infecțiilor nosocomiale, deși până acum, statul Român nu a fost condamnat la CEDO pentru miile de români care au murit de infecții nosocomiale (mascate sub diagnostic „COVID”), Ministrul Sănătății – Alexandru Rafila – a început să predea lecții despre cum putem scăpa de infecțiile nosocomiale.
Potrivit acestuia, n-avem nevoie de spitale noi … nuuu, e de-ajuns să tragem o spoială serioasă în spitalele interbelice și totul se va rezolva ca prin farmec.
„Dacă faci o reabilitare corectă, inclusiv cu înlăturarea, să spunem, unui strat de zidărie sau de tencuială şi se pun materiale care sunt continue şi care de cele mai multe ori au soluţii (…) bactericide, e perfect. Nu contează că e clădire veche”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Digi24.ro.
De asemenea, Ministrul a precizat că un alt factor care favorizează răspândirea infecțiilor nosocomiale este lipsa saloanelor cu un singur pat.
„Ceea ce ne provoacă nouă însă probleme nu este legat numai de vechimea clădirii. Problema pericolului este în zona instalaţiilor sanitare, care au două carenţe.
Sunt foarte vechi şi instalaţiile sanitare sunt locul în care se găzduiesc şi se distrug foarte greu bacteriile pentru că sunt foarte greu de abordat din punct de vedere al unei substanţe dezinfectante, de exemplu. Şi acolo chiar trebuie schimbate instalaţiile sanitare, trebuie schimbate în totalitate. Asta este o problemă.
Cea de-a doua problemă este faptul că noi nu avem saloane cu un pat. Una dintre statisticile pe care le publică Centrul European de Control al Bolilor se referă la saloanele cu un pat sau saloane cu un pat în secţiile de terapie intensivă. Aceste saloane, care permit îngrijirea individuală, scad foarte mult riscul de infecţii”, a adăugat ministrul.
Despre brancardierii și paznicii care se plimbă prin spital cu hainele și papucii de afară, despre asistentele care nu-și schimbă mănușile când tratează diverși bolnavi, despre infirmierele care „uită” să spele temeinic pe jos și despre bactericidele cumpărate „la preț de dumping”, ca să facem economie nu mai zice nimeni nimic.