fbpx
spot_img

Manifestări emoționante, de 1 decembrie, organizate de Instituția Prefectului Județului CLUJ

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Share post:

🇷🇴 Astăzi, am avut bucuria să ne fiți alături la manifestările prilejuite de cea mai de seamă sărbătoare pentru noi toți, a Zilei Naționale a României.


În această dimineață, în cadrul ceremoniei de depuneri de coroane și jerbe de flori, domnul ministru Mircea Abrudean, șeful Cancelariei prim-ministrului, alături de doamna prefect Irina Munteanu, au depus o coroană de flori la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul, în cinstea eroilor care și-au dat viața pe câmpul de luptă, pentru întregirea neamului.


Ulterior oficialitățile prezente s-au deplasat la Catedrala Mitropolitană pentru a fi prezenți la Te-Deum.
Conform programului anunțat, doamna prefect Irina Munteanu, a primit onorul și a salutat drapelul de luptă în cadrul ceremoniei oficiale dedicate Zilei Naționale a României. Ulterior momentului intonării Imnului Național al României,


Domnul ministru, Mircea Abrudean, șeful Cancelariei prim-ministrului, a transmis mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ocazia Zilei Naționale a României, 1 Decembrie:


„Este sărbătoarea unității poporului și a statului român, moștenire de preț a întregii națiuni române. Astăzi, se împlinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca națiune, când la Adunarea Națională de la Alba Iulia, reprezentanții tuturor provinciilor istorice românești au decis în unanimitate Marea Unire necondiționată şi pentru totdeauna cu Regatul României.


Acel moment memorabil, născut printr-o puternică mobilizare politică și socială a înaintașilor noștri, care au dus la împlinire visul de unitate națională, reprezintă și fundamentul României în care trăim generațiile de astăzi.
Așa cum națiunea română este rezultatul evoluției istorice, statul român modern este rezultatul națiunii ca produs istoric. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a venit firesc, după multe alte evoluții esențiale pentru întregirea națiunii române: opera marilor cărturari ai Școlii Ardelene, mișcarea de eliberare de sub domniile fanariote, efervescența mișcărilor revoluționare din 1848, curajul celor două Principate Române de a se uni într-un singur stat la 24 ianuarie 1859, câștigarea independenței în 1877 și, cel mai important, jertfa de sânge a poporului român care și-a câștigat dreptul la autodeterminare în Primul Război Mondial.


Odată cu Marea Unire, poporul român și-a câștigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate binevenit al istoriei noastre. Tot ce a făurit bun România modernă a reușit prin unitatea de voință, când poporul și elitele sale au avut împreună un obiectiv național major. Poporul, teritoriul și suveranitatea au rămas de atunci pilonii de bază ai statului român. Oricât de grele au fost încercările istoriei, poporul român a rezistat și s-a dezvoltat, prin unitate. Împreună, românii și-au apărat teritoriul și suveranitatea. Împreună au alungat regimurile totalitare care ne-au întunecat istoria timp de jumătate de secol. Ne bucurăm astăzi de statutul de membru al Uniunii Europene, aliat respectat și de încredere al NATO și de parteneriate strategice cu alte state care împărtășesc valorile democrației și statului de drept.


Dragi români,
Este minunată emoția pe care o trezesc în noi reușitele oricărui român și izbânzile noastre ca națiune. Cred cu tărie că mândria de a fi români poate reprezenta un obiectiv de suflet al nostru, al tuturor. Putem contribui la consolidarea acestui nobil sentiment, susținând eficiența instituțională, dezvoltarea economiei și a nivelului de trai, pentru ca toți românii să se simtă bine acasă, într-o Românie ferm ancorată pe axa de dezvoltare occidentală.
Cu gândul la exemplul de unitate al înaintașilor noștri, pe care îi cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul națiunii, am încredere că putem continua ceea ce ei au început și să facem față cu bine provocărilor actuale.


La Mulți Ani, România!
La Mulți Ani, tuturor românilor, din țară și din afara granițelor!”
Nicolae-Ionel Ciucă,
Prim-ministru al României


Ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor și a tehnicii militare și de intervenție, în organizarea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, cu implicarea forțelor și a tehnicii aparținând și celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională și cu foc de artificii de zi, prin grija autorităților locale.


🇷🇴 La Mulți Ani, România! 🇷🇴
🇷🇴 La Mulți Ani, tuturor românilor, din țară și din afara granițelor! 🇷🇴

spot_img
spot_img
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu”

„Apă, tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însăşi viaţa; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu...

Cetățenii cartierului Șarât vor avea un parc spectaculos

👷🏻Deoarece vremea de afară o permite, echipele Companiei de Salubritate au reluat lucrul la primul parc al cartierului...

Intervenție antitero ACUM la Cluj

Mai multe dube de poliție și trupe antitero au fost văzute de jurnaliștii clujeni la intersecția străzilor Regele...
%d bloggers like this: