Cum ar fi să te relaxezi într-o piscină invinită, ca în Acapulco sau Maldive și să poți ajunge acolo în mai puțin de două ore?
Investiția unor tineri, în zona Apusenilor, face posibil această experiență fantastică.
„Mărgău, Cluj: la 68 de km de Cluj-Napoca, la 446 km de Iași, la 255 km de Timișoara, la 462 km de București.
Pensiune cu piscină exterioară încălzită iarna
Putem spune că piscina de tip ,,infinity”, de la pensiunea ,,Mărgău Apuseni” este cea mai instagramabilă destinație de vacanță, în această toamnă, în România. Inaugurată, acum două săptămâni, este una dintre cele mai spectaculoase piscine de munte, pe care le-am văzut noi vreodată. Prin modul în care a fost suspendată, un lucru deloc ușor de executat din punct de vedere arhitectural, piscina este o premieră absolută la noi. Printr-un sistem special de încălzire, nici el ușor de implementat, vă veți putea bucura de piscină chiar și iarna.”, scrie Călător în Bascheți.
Suspendată la patru metri de pământ, piscina are o lungime de șapte metri și îți lasă impresia că se unește cu muntele. Nu mai are rost să vă spunem că priveliștea spre munți este una uimitoare, iar, dacă ajungeți aici, imaginea ei vă va rămâne mult timp întipărită în minte. Este proiectul ambițios al lui Octavian Ciurtin, un tânăr de doar 29 de ani, absolvent de Silvicultură, care, în schimb, a ales să investească în turism. Și nu în orice fel de turism, ci în unul de calitate, exact așa cum a văzut în vacanțele lui, prin cele mai exotice țări ale lumii.
Comentarii