Unitatea sanitară din Câmpia Turzii dorește să intre într-o nouă etapă a investigațiilor clinice și imagistice, odată cu inaugurarea primului Computer Tomograf din istoria Spitalului „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei conferințe de presă prezidată de edilul-șef al orașului, Dorin Nicolae LOJIGAN.
Acesta l-a felicitat pe managerul, Adrian Iosif ANTAL, care – după spusele primarului – a reușit ca, de la an, la an, să realizeze excedent bugetar și, astfel, să favorizeze investițiile în aparatură și dotări a unității spitalicești.
De asemenea, Antal a ținut să aducă mulțumiri președintelui Consiliului Județean Cluj, consilierilor județeni din Câmpia Turzii, primarului, consierilor locali, tuturor medicilor, asistentelor, personalului auxiliar și TESA.
„Vă asigur că, atât timp cât voi fi manager, investițiile vor continua la Spital.”, a spus Adrian ANTAL.
Finanțarea pentru achiziționarea Computerului Tomograf, care este de ultimă generație, a fost asigurată de către Consiliul Județean Cluj, printr-o alocare de fonduri care a avut loc anul trecut, în luna februarie.












