INCREDIBIL: Azil de bătrâni ILEGAL descoperit la câțiva kilometri de Turda

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Azi, 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor, au efectuat o percheziție domiciliară într-un imobil de pe raza comunei Florești, în baza mandatului emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj.

Conform investigațiilor efectuate, în perioada 2016 – prezent, în imobilul respectiv s-ar fi desfășurat în mod neautorizat servicii de găzduire și îngrijire de tip azil, pentru mai multe persoane vârstnice, de la care s-ar fi încasat lunar sume de bani nedeclarate, nefiscalizate, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a taxelor și impozitelor aferente veniturilor astfel realizate.

Activitatea s-a desfășurat împreună cu reprezentanți ai Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Cluj, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj, precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj.

În urma percheziției, au fost ridicate documente și înscrisuri pentru probarea activității infracționale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat urmează a fi stabilit.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 241/2005.

sursa foto: internet

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles