In ciuda faptului ca suntem, in continuare, sub stare de urgenta, patronii unui restaurant din Cluj au decis sa incalce legea.
Astfel, acestia au deschis restaurantul si au servit persoanele care s-au asezat la mese.
Noroc cu oamenii legii care au intervenit prompt.
“Polițiștii din cadrul Politiei municipiului Cluj-Napoca, Secția 1 au surprins in flagrant angajatii unui local de alimentație publica situat pe strada Napoca din municipiul Cluj -Napoca in timp ce serveau mai multi clienți aflati in interiorul localului, contrar prevederilor legale.
In cauza a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevăzută si pedepsită de Codul penal.”, transmite IPJ Cluj.