Din cei peste 500.000 de clujeni cu vârsta peste 16 ani care, în mod teoretic, s-ar putea vaccina, până în prezent s-au vaccinat doar 38.028 de oameni.
Săptămâna trecută, la Cluj, a sosit un nou transport de vaccinuri, dintre care peste 5000 erau repartizate județului Cluj.
Și … cu toate acestea, dacă un clujean vrea astăzi să se programeze pentru vaccin, până luna APRILIE nu mai există locuri disponibile în județul Cluj.
Astfel, conform site-ului vaccinare-covid.gov.ro, pentru județul Cluj, doar după 1 aprilie mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare în etapa I sau a II-a.
Cele mai apropiate centre de vaccinare care mai au locuri disponibile sunt în Bihor sau … Harghita.
În total, la nivel național, 456.154 de români s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2.












