spot_img
spot_img

Începând din luna februarie 2018, peste 28.000 de polițiști vor beneficia de majorări salariale prin creșterea unor sporuri

spot_img

Având în vedere resursele bugetului anului 2018, MAI va asigura o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5 % la 10%, începând cu 1 februarie 2018, dar și acordarea acestui spor pentru mai multe categorii de polițiști. Alți polițiști din domeniul arest-transfer vor primi o indemnizație pentru pază și supraveghere. De aceste creșteri vor beneficia peste 28.000 de polițiști.

Dintre cei peste 28.000 de polițiști, fac parte, spre exemplu, polițiștii de la acțiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la fața locului: judiciariști, criminaliști, pirotehniști, conductori câini, etc.

În plus, începând cu anul 2018, se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii.

Aceste majorări vin pentru stimularea unor polițiști care desfășoară activități deosebite și care sunt similare cu cele de poliție judiciară.

Pe măsură ce vor fi încadrați mai mulți polițiști în sistem se vor asigura resursele de personal necesare pentru asigurarea în bune condiții a permanenței serviciului polițienesc. Conform strategiei MAI pentru reducerea deficitului de personal:

– în anul 2017 au intrat în sistem 6.629 de oameni : 3.477 din sursă externă (din care 3.211 agenți/subofițeri în primăvara anului 2017), 1.080 agenți/subofițeri reprezentând promoția școlilor din luna iulie, 565 ofițeri din Academia de Poliție, respectiv 1.507 agenți/subofițeri, reprezentând promoția școlilor de agenți și subofițeri din luna decembrie.

– în anul 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofițeri Academia de Poliție promoția iunie 2018, 2.438 agenți/subofițeri școli promoția iulie 2018, 2.880 agenți/subofițeri școli promoția noiembrie 2018.

De asemenea, la nivelul conducerii MAI s-a reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, ocazie cu care 50 de indicatori reprezentând 50% din salariul de bază conform legii, destinați conducerii ministerului au fost redistribuiți către angajați cu funcții de execuție din zona operativă a Poliției, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră.

De asemenea, MAI dorește să clarifice câteva aspecte de interes pentru angajați:

1. Începând cu luna ianuarie salariul minim de bază minim brut este de 1.900 de lei, ceea ce presupune că în MAI nu va exista un salariu de funcție mai mic de 1.900 de lei. Spre exemplu, pentru cei mai proaspeți angajați din M.A.I. – agenți și subofițeri care au terminat școala în decembrie 2017, salariul de funcție este peste 1.900 de lei iar venitul net ajunge în jur de 2.500-2.600 lei, fără a adăuga eventualele sporuri care ar putea proveni din munca în zilele libere sau de sărbători.

2. Creșterile salariale generate de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5% la 10% și acordarea indemnizaţiei pentru pază şi supraveghere de 5% vor intra în vigoare din luna februarie 2018 și se vor regăsi în salariile din luna martie 2018.

3. Venitul salarial net nu va scădea în 2018, ci va crește cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajații care își vor desfășura activitatea în aceleași condiții de muncă. Singura excepție o reprezintă cei care în ultimele 7 luni au beneficiat de majorarea pentru permanența la domiciliu.

4. În conformitate cu prevederile legale, la data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanența la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni și numai pentru aproximativ 8.000 de polițiști. Această majorare de 40% se raporta la salariul de funcție, diferit de la polițist la polițist, și la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale. Prin creșterea unor sporuri, MAI are ca scop diminuarea efectului eliminării majorării pentru permanența la domiciliu, dar și promovarea și susținerea muncii, apreciind că în aplicarea acestei majorări au existat situații care nu au răspuns acestui scop.

5. În anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau sărbători legale, menținându-se și toate celelalte drepturi de echipament și hrană.

6. Inclusiv în anul 2018, veniturile angajaților vor varia, ca și până acum, raportat la volumul și tipul de muncă prestat de angajat. Venitul lunar al angajaților MAI este compus dintr-o componentă fixă (solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţiile şi, după caz, solda/salariul de comandă) și una variabilă aferentă drepturilor salariale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care se desfăşoară activitatea profesională (muncă de noapte; muncă în repaus săptămânal; condiţii grele de muncă; etc.).

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Mentalitate pur-românească: înainte o țigară canceroasă, apoi tratament pulmonar

O situație incredibilă se propagă, deja, de prea multă...

Cod galben de ceață în zona Turda – Câmpia Turzii! Se poate forma ghețuș și polei

Administrația Națională de Meteorologie a remis, în această dimineață,...

Newsweek: Ovidiu Vancea era REABILITAT și AVEA DREPT DE PRACTICĂ

Website-ul de știri, Newsweek, este primul organ de main-stream...

2.7 milioane de lei, prin PNRR, vin la Turda

Astăzi, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke,...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

Pisica pierduta la Campia Turzii

Pisică pierdută !Pisica este sub tratament medical și trebuie...

Lista completă a artiștilor care vor concerta la Zilele Câmpiei Turzii

RefleqtMedia vă prezintă lista completă a artiștilor care vor...

Câte cazuri de COVID-19 mai sunt la Turda și Câmpia Turzii?

În ultimele 8 săptămâni, infecțiile cu SARS-CoV-2 au cunoscut...

Domnule Simu, mor oamenii cu zile! Ambulanța ajunge greu la Câmpia Turzii!

Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj este, de departe,...

Înainte de a concepe un copil, consultă geneticianul

Toți putem fi purtătorii unor tulburări genetice Fiecare dintre noi,...
spot_img
spot_imgspot_img

Deputatul PSD Cristina Burciu: Judeţul Cluj, locul al treilea pe țară în ceea ce privește finanțările prin Programul „Prima Casă”

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a răspuns interpelării formulate de către deputatul PSD Cluj Cristina Burciu, referitoare la implementarea Programului „Prima casă” în...

DandanTur Construct a început curățarea cartierului Șarât

Începând de ieri, echipele DandanTur Construct, au început lucrul la curățarea rampei ilegale de deșeuri din construcții, din cartierul Șarât. Licitația pentru aceste lucrări a...

Zilele lui Petre Pop în fruntea Companiei de Apă Arieș sunt numărate

De 4 ani de zile, Petre Pop este președintele Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arieș, însă aceste momente sunt pe cale să...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: