

Un document intens distribuit pe rețelele de socializare a produs isterie astăzi, atât în rândul elevilor, cât și a cadrelor didactice.
În conformitate cu datele prezentate în document, cursurile se vor relua în 6 aprilie 2020.
În realitate, Ministerul Educației a venit cu următoarea informație: „
Vă informăm că informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie, în mediul online, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!
Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și vă asigurăm că Ministerul Educației și Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate.
Așa cum se cunoaște, aceste decizii depind de evoluția pandemiei generate de coronavirus/COVID-19. ”









