„Intervin 3 autospeciale, 1 ambulanță SMURD și 11 subofițeri pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cantina Hotelului Cetate, în Municipiuul Alba Iulia” – așa suna mesajul primit azi-noapte, la ora 22:00 pe Whatsapp de către toți jurnaliștii cu adresare în județul Alba.
Din fericire, a fost vorba doar despre un scenariu pus la cale de ISU Alba, pentru a-și testa echipele în cazul unei calamități reale. Vorbim, așadar despre un exercițiu care a avut loc în creierii nopții, la Hotel Cetate, în Centrul Municipiului Alba Iulia.
Pe de altă parte, cu doar o zi înainte, pompierii din județul Alba au fost puși în fața unui pericol REAL. Un magazin de îmbrăcăminte din zonă a luat foc și a fost nevoie de efective sporite pentru ca incendiul să nu facă ravagii.
„Luni, la ora 13.56, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba (Detașamentele de pompieri Alba Iulia și Aiud și Garda de intervenție Sebeș) au intervenit, în municipiu pe str. Calea Moților, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia unui spațiu comercial destinat vânzării articolelor de îmbrăcăminte. Pompierii militari au acționat cu patru austospeciale de intervenție, o autospecială de salvare de la înălțime și două ambulanțe SMURD. De asemenea, pentru coordonarea intervenției, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului. Ca urmare a acestui incendiu, au ars interiorul magaziei de marfă pe o suprafață de aproximativ 20 mp, articole de îmbrăcăminte, jucării, instalația electrică de la nivelul superior și elemente de construcție tip sandwich. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 2.000.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 776.273 lei. Din cauza degajării mari de fum, spațiile de desfacere ale magazinelor alăturate au fost afectate de fum. În urma incendiului, o persoană de sex feminin în vârstă de 31 ani, a fost transportată la spital pentru investigații de către ambulanța SMURD. Cauza probabilă a acestui incendiu este în curs de stabilire.”, a transmis ISU Alba într-un comunicat de presă.