

Vom fi prezenți, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte în municipiile Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii şi oraşul Huedin.
Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale în special în zonele aglomerate şi în locurile în care se comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să intervină rapid pentru soluţionarea sesizărilor primite de la cetăţeni.
De asemenea, jandarmii montani de la posturile Muntele Băișorii, Călățele-Fântânele și Gilău vor veghea permanent şi vor interveni cu promptitudine pentru sprijinirea turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate a județului Cluj.
Pentru evitarea producerii de evenimente nedorite, facem următoarele recomandări:
persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea;
părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru prevenirea eventualelor accidente ca urmare a folosirii obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
persoanele care vor alege să își petreacă timpul în zona montană să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
– turiștii să aleagă traseele montane, în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică;
– în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană sau Serviciul Salvamont prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă „112”, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL









