spot_img
spot_img

În județul Cluj, azi, 16 mai 2022, încep reînscrierile copiilor în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar, pentru anul școlar 2022-2023

spot_img

Date:

Share post:

spot_img

 

În conformitate cu prevederile transmise inspectoratelor școlare de către Ministerului Educației, pentru asigurarea cuprinderii copiilor cu vârste de la naștere la 3 ani, respectiv cu vârste între 3 și 6 ani, în învățământul antepreșcolar și preșcolar, reînscrierea copiilor în unitățile de învățământ preuniversitar antepreșcolar și preșcolar, pe care le frecventează în acest an școlar, debutează azi, 16 mai 2022.

 

Înscrierea copiilor nou veniți în creșe și grădinițe, conform calendarului aprobat, începe în data de 30 mai 2022.

Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor este stabilit de către conducerea unităților de învățământ antepreșcolar și preșcolar, iar graficul planificărilor de la nivelul fiecărei unități este disponibil pe site și la avizierul acestora, în scopul informării părinților și a publicului interesat.

 

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscriere a copiilor care au frecventat creșele și grădinițele, în acest an școlar, se va face, de regulă, în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea legislației în vigoare.

 

 În situaţia în care într-o unitate de învăţământ preșcolar numărul cererilor de înscriere a copiilor, primite de la părinţi,  este mai mare decât numărul de locuri libere, se vor aplica succesiv, criteriile de departajare generale şi criteriile de departajare specifice.

 

Criteriile generale, în conformitate cu legislația în vigoare, implică dovada faptului că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), că este orfan de un singur părinte, respectiv că are un frate/o soră înmatriculat/înmatriculată, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă, precum și deținerea unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

 

În cazul în care numărul cererilor de înscriere, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil. Pentru  început se repartizează copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menţionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate.

 

Criteriile specifice de departajare se aplică ulterior criteriilor generale, sunt elaborate și aprobate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar. În cazul unităților de învățământ preșcolar, criteriile specifice sunt avizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, până vineri, 27 mai 2022.

Unitățile de învățământ care oferă educație antepreșcolară și preșcolară vor comunica părinților documentele doveditoare  care fac obiectul criteriilor specifice, pe care aceștia trebuie să le depună în momentul completării/ validării cererii – tip de înscriere.

 

Informații utile pentru părinți, sunt disponibile și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, www.isjcj.ro

                                                                            

                                        Comunicare instituțională, Inspectoratul Școlar Județean Cluj

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Un nigerian, care a amenintat o copila de 19 ani si s-a luat la harta cu politistii, acuza ca “a fost batut de gabori”

Mai nou, orice copil penibil cu 4 clase si antecedente penale e mare trapper. Acesta este si cazul lui...

Promovabilitate de peste 92% la Evaluarea Națională, în județul Cluj – locul 2 pe țară la numărul de medii de 10

Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Cluj au centralizat rezultatele înregistrate la examenul de Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a...

O femeie este dată dispărută de familie – ultima dată a fost văzută în Iulius Mall Cluj

O femeie care a venit de curând din Belgia este dată dispărută de familie. Tânăra locuiește în Satu Mare...

Educația pentru sănătate se va face doar din clasa a VIII-a şi doar cu acordul părinților – educația sexuală NU se predă!

Parlamentarii au decis că Educația pentru sănătate, care cuprinde şi partea de educaţie sexuală, se va face în...
spot_img

Cocalarul tot cocalar – a aruncat gunoiul pe marginea drumului

Pe Drumul Mocanilor (str. Gheorghe Barițiu) au fost identificate mai multe zone unde au fost depozitate ilegal deșeuri menajere. Poliția Locală desfășoară acțiuni specifice pentru...
%d bloggers like this: