fbpx
spot_img

Idila cu sechestrare de persoane, la Cluj

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Share post:

La data de 19 martie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată printr-un apel la SNUAU 112, despre faptul că, într-o locuința situată pe strada Senina, o femeie ar fi fost victima unei agresiuni fizice, existând posibilitatea de a fi sechestrată de soțul acesteia.

 

În baza sesizării, s-au format cu operativitate echipajele de intervenție, la locație deplasându-se polițiștii Secției 1 Poliție, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și echipaje medicale.

 

La momentul sosirii echipajelor de intervenție la locația respectivă, femeia se afla în afara imobilului, însă bărbatul în cauză se blocase în locuință, ulterior în podul imobilului.

 

După negocierile purtate cu acesta, luptătorii Serviciului pentru Actiuni Speciale au intervenit în forță, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, fiind extras din interiorul locuinței.

 

A fost transportat apoi la o unitate medicală de specialitate.

 

De asemenea, și femeia, în vârstă de 27 de ani, a primit îngrijiri medicale.

 

În cauză, au fost demarate cercetări din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în cadrul dosarului penal urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs evenimentul.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu”

„Apă, tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însăşi viaţa; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu...

Cetățenii cartierului Șarât vor avea un parc spectaculos

👷🏻Deoarece vremea de afară o permite, echipele Companiei de Salubritate au reluat lucrul la primul parc al cartierului...

Intervenție antitero ACUM la Cluj

Mai multe dube de poliție și trupe antitero au fost văzute de jurnaliștii clujeni la intersecția străzilor Regele...
%d bloggers like this: