spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Iată TOATE NEREGULILE din spatele Falimentului Companiei de Salubritate

Informația apărută ieri privind decizia Tribunalului Specializat Cluj de a falimenta Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA a generat un val de reacții, în special în mediul online și în special din partea politică.

Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc NEREGULILE care stau în culisele acestei falimentări, însă RefleqtMedia a intrat în posesia unor informații EXCLUSIVE și INCENDIARE care vă vor oferi o imagine clară asupra acestui faliment controversat!

  1. INTRUSUL

În data de 25.01.2023, Tribunalul Specializat Cluj a permis accederea la masa creditorilor a unei societăți care, potrivit LEGII, NU AVEA CE SĂ CAUTE – SCHUSTER ECOSAL SRL.

„25.01.2023
Ora estimata: 10:00
Complet: F15
Tip solutie: Legea 85/2006 privind insolventa
Solutia pe scurt: Admite, în parte, contestaţia formulată în dosarul conexat nr. 806/1285/2022/a2 de contestatoarea SCHUSTER ECOSAL SRL, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar al debitoarei COMPANIA DE SALUBRITATE CÂMPIA TURZII SA şi, în consecinţă: Dispune înscrierea creditoarei SCHUSTER ECOSAL SRL în tabelul preliminar al debitoarei cu o creanţă chirografară în cuantum de 1.140.435,30 lei, precum şi cu o creanţă chirografară constând în penalităţi de întârziere calculate asupra debitului anterior arătat în condiţiile art. 3.4 din contractul nr. 137/20 mai 2020, de la scadenţă şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 9 septembrie 2022.Respinge restul contestaţiei, ca neîntemeiată.Executorie.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 25 ianuarie 2023.
Document: Hotarâre 169/2023 25.01.2023”, 

Contractul invocat de Schuster Ecosal SRL este unul din care Compania de Salubritate din Câmpia Turzii NU FACE PARTE! Acel contract este încheiat între Schuster Ecosal SRL și DandanTur Construct SRL.

Despre acest contract, RefleqtMedia a scris în urmă cu o săptămână în articolul intitulat „Gunoiul din Justiție – episodul 1: Facturi fără autorizație de mediu

…SC Ecosal Schuster SRL Sighișoara a facturat aproape UN MILION DE LEI către Dandan Tur Construct, pentru servicii de depozitare a deșeurilor pe o rampă care NU A AVUT AUTORIZAȚIE DE MEDIU!


Între cele două societăți comerciale s-au desfășurat în intervalul 20.05.2020 și 31.08.2021 raporturi profesionale având ca obiect în principal preluarea și depozitarea deșeurilor menajere. Aceste raporturi au fost legiferate atât printr-un contract de prestări servicii, cât și prin trei acte adiționale, semnate între 2020 și 2021.

Valoarea totală a facturilor emise de Ecosal Schuster către Dandan Tur Construct este de 1.979.248,70 lei, ÎNSĂ din această sumă, nu mai puțin de 949.182,8 lei au fost emise în perioada 28.02.2021 – 31.08.2021, când Ecosal Schuster NU AVEA AUTORIZAȚIE DE MEDIU pentru administrarea rampei de deșeuri de la Sighișoara….

O parte ÎNSEMNATĂ din acele servicii, menționate în contractul dintre Schuster Ecosal și DandanTur Construct au conținut servicii de transport și depozitare deșeuri, prestate în subsidiar către Compania de Salubritate din Câmpia Turzii.

Astfel, printr-un contract de cesiune a creanței, DandanTur a cesionat creanțele pe care le avea către Compania de Salubritate, în favoarea Schuster Ecosal SRL.

Singura problemă în această situație … sunt, de fapt, două:

1. Aceiași bani pe care Schuster Ecosal i-a cerut de la Compania de Salubritate din Câmpia Turzii la Tribunalul Specializat Cluj, i-a cerut ȘI DE LA DANDANTUR CONSTRUCT, la Tribunalul Specializat Mureș. De asemenea, aceiași bani pe care Schuster Ecosal i-a cerut Companiei, Compania de Salubritate ar fi trebuit să-i plătească ȘI CĂTRE DANDATUR CONTRUCT SRL. Practic, judecătorul sindic a permis ca două societăți, cu aceeași creanță fizică să se așeze la masa creditorilor, obligând, în subsecvent, Compania de Salubritate să plătească ACEEAȘI SUMĂ către ambele societăți.

2. A doua problemă în această speță este legată de CONTRACTUL DE CESIUNE AL CREANȚEI … după cum veți vedea mai jos, acesta NU A FOST SEMNAT DE COMPANIA DE SALUBRITATE DIN CÂMPIA TURZII.

CONTRACT CESIUNE DE CREANTA

2. Ministerul Finanțelor Publice RENUNȚĂ la 680.000 de lei, pentru o construcție pe care nu o poate vinde!

A doua neregulă sesizată de RefleqtMedia vizează atitudinea pe care a avut-o CEC Bank SA – societate cu un singur acționat – Ministerul Finanțelor Publice.

Practic, CEC Bank SA are în garanție imobilul în care își are sediul Compania de Salubritate. În planul de Reorganizare propus de administratorul, Cristian Câmpean, se specula că CEC Bank își va primi TOATĂ DATORIA + DOBÂNZILE DE PENALIZARE.

Cu toate acestea, CEC Bank a dat vot NEGATIV pe planul de reorganizare, invocând că sunt supragarantați și că ei își primesc banii și în procedură de faliment, și în procedură de insolvență … DOAR CĂ NU AU DREPTATE!

Vedeți dumneavoastră, clădirea în care funcționează Compania de Salubritate din Câmpia Turzii a fost construită în perioada comunismului și reconstruită în mandatul 2012-2016. TERENUL pe care este construit imobilul APARȚINE PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI CÂMPIA TURZII.

Astfel, clădirea a fost construită în baza unui drept de superficie.

Potrivit Codului Civil dreptul de superficie este unul temporar, CARE POATE FI STINS, ÎN CONDIȚIILE LEGII.

Practic, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii poate ORICÂND să anuleze dreptul de superficie pentru clădire și, astfel, să perceapă chirie pe acel imobil. Astfel … ce investitor serios la cap ar cumpăra o clădire construită pe un teren pentru care va trebui să plătească o chirie stabilită de Consiliul Local? 

Ba mai mult, potrivit planului de reorganizare propus de administrator, CEC Bank urma să încaseze, ÎNCĂ DIN 2023, peste 100.000 de lei, or în cazul falimentului, minim un an nu vor putea să încaseze nimic.

CULMEA, Agenția Națională de Administrare Fiscală, care este subordonată unicului acționar al CEC Bank SA, a avizat POZITIV planul de reorganizare al Companiei de Salubritate.

Deci … care sunt interesele pentru care CEC Bank a votat negativ? Nu vă chinuiți să răspundeți, vă vom arăta imediat.

3.AVIZUL NEGATIV DAT DE ADMINISTRATORUL SCHIMBAT

A treia neregulă din dosarul de falimentare al Companiei de Salubritate din Câmpia Turzii se referă la votul pe care DandanTur Construct – în insolvență – ar fi trebuit să-l dea în ceea ce privește planul de reorganizare al Companiei.

Deși în adunarea creditorilor, votul a fost unul POZITIV, administratorul judiciar al DandanTur Construct, A&A Consultants București a întocmit un referat NEGATIV, prin care votul DandanTur a fost ANULAT. Astfel, Compania de Salubritate a intrat în Faliment.

Ei bine … administratorul judiciar al DandanTur, A&A Consultants București TREBUIA SĂ FIE SCHIMBAT din această poziție încă din 27 ianuarie 2023! La ședința adunării creditorilor de la DandanTur Construct SRL, s-a votat, cu o proporție de peste 58% din voturi ca administratorul să fie SCHIMBAT.

Din acea adunare a creditorilor de la DandanTur face parte inclusiv CEC Bank care, în alte decizii ale adunării a votat cam cum a votat și Schuster Ecosal SRL. Umblă vorba că între cele două entități (Schuster și CEC Bank) ar exista colaborări comerciale în valoare de câteva milioane de lei, dar acest lucru nu îl putem proba încă, deci nu comentăm.

Cu toate acestea, Tribunalul Specializat Mureș REFUZĂ EFECTIV să facă această modificare, dând amânare peste amânare.

Practic, Tribunalul Specializat Mureș a „jucat murdar” de la începutul dosarului de insolvență al DandanTur, dar despre acest subiect … într-o investigație ulterioară.

Nota bene: De ce a intrat Compania de Salubritate Câmpia Turzii în insolvență?

Societatea comercială condusă de Cristian Câmpean NU A intrat în insolvență din cauza deciziilor manageriale proaste și NICI a cheltuielilor nefericite, ci dintr-un singur motiv: LEGISLAȚIA!

Astfel, deoarece legislația din România nu a mai permis Companiei de Salubritate să ducă gunoiul pe rampa de la Câmpia Turzii, și deoarece rampa de la Cluj Napoca nu era finalizată, firma condusă de Cristi Câmpean a trebuit să ducă gunoiul la Aleșd, Târgu Mureș, Sighișoara, Odorheiul Secuiesc, la prețuri EXORBITANTE!

Pe de altă parte, pentru a nu exista un impact către CETĂȚENI, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii nu a aprobat o majorare a tarifului la Salubritate decât foarte târziu, când datoriile Companiei de Salubritate începuseră să sară de cifra miliardelor de lei vechi.

La toate acestea s-a adăugat și decizia Regiei Autonome a Domeniului Public din Cluj Napoca de a solicita BLOCAREA CONTURILOR Companiei de Salubritate. Țineți cont că RADP Cluj a gestionat rampa de deșeuri a Consiliului Județean Cluj vreme de mai bine de un an, deși licitația fusese atribuită către SUPERCOM … despre astea nu mai vorbim deocamdată!

Astfel s-a ajuns în situația asta, o situație pe care puțini o cunosc, dar mulți o comentează, pornind de la foști administratori publici, care n-au construit în viața lor nici un castel de nisip, la manipulanți marfă de la bricolaje, care s-au ajuns președinți de partid și-și permit să arunce cu noroi în presă … ĂSTA ESTE ADEVĂRUL – Compania de Salubritate a intrat în faliment din cauza unor INJUSTIȚII!

 

spot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social

Related Articles

Stay Connected

6,500المشجعينمثل
680أتباعتابع
3,500أتباعتابع
680أتباعتابع
360المشتركينالاشتراك
- Advertisement -spot_img

Latest Articles