spot_img
spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Iată de ce au căzut MiG-ul și IAR-ul din Dobrogea

spot_img

Comisiile de investigare tehnică din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbușirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330, la data de 2 martie, în judeţul Constanţa, evenimente care au cauzat decesul a 8 militari. Comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită. Statul Major al Forţelor Aeriene a reluat misiunile de zbor cu aceste tipuri de aeronave.

„Comisiile de investigare tehnică au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbușirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330, la data de 2 martie, în judeţul Constanţa, evenimente care au cauzat decesul a opt militari.

Din informațiile obținute în urma măsurătorilor şi a evaluărilor efectuate, analizei datelor extrase din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, audierii convorbirilor radio, examinării stării epavelor aeronavelor, studierii hărţilor sinoptice şi a condiţiilor meteorologice existente în zonele de impact la momentele producerii celor două catastrofe aeriene, comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare.

Cercetările pentru stabilirea cauzelor și concluziilor finale continuă, sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

 

Conform procedurilor referitoare la exploatarea aeronavelor militare, pe baza concluziilor preliminare, Statul Major al Forţelor Aeriene a luat măsurile necesare în vederea reluării misiunilor de zbor cu aceste aeronave: au fost revăzute şi actualizate procedurile de operare, au fost parcurse module de pregătire teoretică şi practică cu toate categoriile de personal aeronautic care operează aceste aeronave şi s-au executat verificări tehnice la toate aeronavele de tip MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

În urma aplicării acestor măsuri, a fost autorizată reluarea misiunilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

 

Vă reamintim că, imediat după producerea celor două accidente aviatice, mai multe entități de presă au avansat ipoteza potrivit căreia acestea ar fi fost doborâte de sisteme de apărare antiaeriană ucrainene.

RefleqtMedia a obținut o dezmințire fermă, din partea Ministerului Apărării Naționale, într-un demers jurnalistic menit să aducă lumină în acest caz.

Citește și EXCLUSIV: MiG-ul prăbușit în Dobrogea a fost lovit de un sistem antiaerian din Ucraina? Vezi punctul OFICIAL de vedere al MApN

RefleqtMedia a fost SINGURA entitate de presă care a solicitat, în mod oficial, un punct de vedere privind aceste informații. Asta, în timp ce site-uri de știri „cu ștaif” din Cluj prezentau informații false, despre un posibil atac ucrainean.

spot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social

Related Articles

Stay Connected

6,500FansLike
680FollowersFollow
3,500FollowersFollow
680FollowersFollow
360SubscribersSubscribe
- Advertisement -spot_img

Latest Articles