În ultimul an, degringolada în care se află Partidul Mișcarea Populară, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Cluj, produce adevărate cratere în imaginea publică a partidului, și nu doar.
La nivel de PMP Cluj, nu mai puțin de 4 aleși locali CU GRAD au de suferit, din cauza orgoliilor de carton a celor doi indivizi care-și spun „președinte”, respectiv Cristian Vasile Lungu (tabăra Tomac) și Andrei Maxim (tabăra Diaconescu).
Ca să înțelegeți puțin care este situația în PMP, în 2021 au avut loc alegeri, iar președinte a fost ales Cristian Diaconescu, cel care figurează ca președinte în REGISTRUL PARTIDELOR POLITICE DIN ROMÂNIA.
Ei bine, în 19.02.2022 a avut loc un alt congres al PMP, la care președinte a fost ales Eugen Tomac, dar pe care Cristian Diaconescu și susținătorii lui nu îl recunosc.
La Tribunalul București există pe rol dosarul cu numărul 30614/3/2022 prin care Cristian Diaconescu solicită anularea hotărârii prin care Tomac a devenit președinte.
Tot la Tribunalul București au fost anulate aproximativ 50 de cereri de chemare în judecată, formulate de membrii PMP din tabăra Diaconescu, deoarece aceștia nu au completat corect cererile de chemare în judecată.
De asemenea, la aceeași instanță există dosarul nr 11231/3/2022 prin care un alt membru al PMP solicită anularea hotărârii prin care Tomac a devenit președinte, iar acel dosar este suspendat, până la judecarea cauzei cu numărul 30614/2/2022.
Astfel, în PMP s-au format două „găști”: gașca Tomac, care afirmă că e statutară, dar nu este în Registrul Partidelor Politice și gașca Diaconescu, care afirmă că este statutară, dar a pierdut alegerile interne din 19.02.2022.
Acest lucru s-a reverberat și la Cluj, unde există doi președinți: Andrei Maxim, care are ștampilă, respectiv Cristian Lungu, care are sediu, dar nu pune ștampile nici pe convocatoarele de ședință.
Acești doi indivizi au reușit performanța de a exclude, amenința sau propune pentru excludere nu mai puțin de doi primari, un viceprimar, un consilier județean și un consilier local.
Virgil Păcurar – primarul comunei Ceanu Mare (președinte PMP Ceanu Mare) a fost amenințat cu excluderea de către Andrei Maxim după ce, în 2022, la Zilele Comunei Ceanu Mare a fost prezent Eugen Tomac, pe care Maxim nu-l halește.
Ioan Racolța – primarul comunei Călărași (președintele PMP Călărași) a fost amenințat cu excluderea de către Cristian Lungu după ce l-a primit în comuna sa pe Cristian Diaconescu, pe care Lungu nu-l halește.
Paul Olaru – viceprimarul comunei Mihai Viteazu (președintele PMP Mihai Viteazu) este propus PENTRU EXCLUDERE de către Cristian Lungu, deoarece a participat la întâlnirea cu Cristian Diaconescu, organizată de Ioan Racolța.
Adrian Nap – consilier local la Turda (președintele PMP Turda) a fost exclus de tabăra Maxim deoarece îl susține pe Lungu, este prieten cu Tomac și … a dat share la un articol care-l incrimina pe Cristian Diaconescu.
Augustin Criste – consilier județean – a fost dat afară de tabăra Maxim
Noah spuneți dumneavoastră, dragi cititori … oamenii ăștia … au minte?