

Un bărbat de 38 de ani din municipiul Turda a ajuns în arest preventiv după ce polițiștii l-au identificat drept principalul suspect într-un furt comis într-o biserică. Anchetatorii spun că acesta ar fi forțat cutiile de donații și ar fi plecat nu doar cu banii credincioșilor, ci și cu echipamentele sistemelor de supraveghere și sonorizare.
Prejudiciul provocat depășește 2.000 de lei, iar cazul a stârnit indignare în comunitate.
A intrat în biserică și ar fi furat bani și aparatură
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fapta ar fi avut loc în data de 5 iulie, în jurul orei 15:15. Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Turda a reieșit că bărbatul ar fi pătruns în lăcașul de cult, unde ar fi forțat cutiile de donații.
Acesta ar fi sustras sume de bani, dar și echipamente electronice aparținând sistemului de supraveghere video și sistemului de sonorizare al bisericii.
În urma furtului, prejudiciul a fost estimat la peste 2.000 de lei.
Reținut și arestat pentru 30 de zile
Marți, 4 august, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului de 38 de ani. După administrarea probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În aceeași zi, suspectul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, care a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea tuturor măsurilor legale.
Conform legislației în vigoare, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.










