

Municipiul Turda se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului. Ediția aniversară cu numărul X a Festivalului Internațional de Teatru Turda va avea loc în perioada 26 iunie – 5 iulie 2026, organizatorii anunțând deja închiderea înscrierilor pentru spectacolele și proiectele artistice care vor intra în procesul de selecție.
Sub sloganul „Wings for the Future / Aripi pentru viitor”, FITT 2026 promite o ediție specială, dedicată celor zece ani în care festivalul a adus la Turda teatre, artiști, studenți și producții culturale din țară și din străinătate.
Reprezentanții festivalului au transmis mulțumiri tuturor teatrelor, universităților și artiștilor care au trimis propuneri pentru această ediție aniversară. În perioada următoare, echipa FITT va analiza toate proiectele înscrise, iar selecția finală urmează să fie anunțată în curând.
Organizatorii vin însă și cu o veste bună pentru tinerii care vor să se implice activ în desfășurarea festivalului. Înscrierile pentru voluntari rămân deschise până în data de 30 mai 2026.
Cei care aleg să facă parte din echipa FITT vor avea ocazia să participe din culisele unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Turda, să cunoască artiști și oameni pasionați de teatru și să trăiască atmosfera intensă a festivalului.
Formularul pentru voluntari poate fi completat aici:
Festivalul Internațional de Teatru Turda a devenit, în ultimii ani, un reper cultural pentru municipiu și pentru întreaga zonă, reușind să transforme orașul într-un spațiu viu al teatrului, artei și creativității. Ediția aniversară din 2026 se anunță una dintre cele mai ample de până acum.









