Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită persoanele interesate să ia parte la cea de-a XV – a ediţie a festivalului concurs ,,Tinere Speranțe”.
Manifestarea are ca scop descoperirea şi promovarea tinerelor talente, punerea în valoare a cântecului popular autentic şi introducerea acestuia în circuitul valorilor spirituale, precum și prezentarea nealterată a frumuseţii costumului popular din zona folclorică de provenienţă.
La acest festival-concurs pot participa copii, solişti vocali şi instrumentişti cu vârsta
cuprinsă între 6 şi 14 ani. Repertoriul concurenţilor nu va cuprinde obligatoriu tradiţionala doină, ci interpretarea a două melodii, cu negative (sau acompaniament cu instrumente tradiţionale), din zona folclorică pe care o reprezintă şi prezentarea costumului popular.
Concurenţii din zonă, respectiv județele Cluj, Mureş, Sălaj și Bistriţa-Năsăud, pot fi acompaniaţi, la solicitare, de taraful Casei de Cultură Gherla.
Înscrierile, însoţite de negativele concurenţilor, se fac conform fişei de participare, până la data de 25 octombrie 2018.
Comentarii