După ce a fost obligat să demisioneze din funcția de primar al Comunei Tritenii de Jos, prin decretul emis de Prefectul de Cluj, Valer Sașa caută soluții.
Din informații obținute „pe surse”, fostul edil al comunei vrea să atace la CEDO decizia Curții de Apel Cluj prin care a fost condamnat la închisoare cu suspendare și prin care i s-a interzis să candideze la funcții publice pentru următorii 3 ani.
Acesta și-ar fi atenționat colegii de partid, în cadrul unei ședințe care ar fi avut loc în urmă cu două săptămâni.
Totuși, chiar dacă va ataca la CEDO decizia Curții de Apel, Sașa nu are NICI CEA MAI MICĂ ȘANSĂ de a candida, deoarece – în primul rând – atacarea la CEDO nu suspendă o decizie definitivă și executorie, iar în al doilea rând, chiar dacă ar avea câștig de cauză la CEDO, poate primi doar despăgubiri pecuniare, nicidecum CEDO nu poate întoarce decizia Curții de Apel.












