În acest week-end, o familie din Copăceni a fost aproape să rămână fără propria casă, după un incendiu.
Totuși, deși pompierii au intervenit exemplar, focul a reușit să distrugă, în totalitate, o anexă gospodărească.
La această dramă, copăndenii și sândenii n-au rămas impasibili. Șeful de post al comunei Săndulești, Adrian Milu, a postat un anunț umanitar, pentru ajutorarea familiei Sav – victima incendiului din week-end.
„In data de 03.04.2022, familia Sav din Copaceni, Nr. 3 a avut parte de un eveniment neplăcut in urma căruia au fost prejudiciați de aproximativ 40.000 lei, paguba produsă de incendiul care a avut loc la această adresă. Haideți să fim solidari și sa ajutam fiecare cu ce poate. Pentru detalii contactati-o pe d-na Sav Doina la tel. Nr.+40 745 966 513.”, a scris Adrian Milu!
Comentarii