La data de 21 martie a.c., în jurul orei 11.40, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Barbu Lăutaru a fost găsit cadavrul unui câine, existând indicii că ar fi fost ucis.
Alături de polițiști, la locul indicat s-a deplasat și un medic veterinar, constatându-se că animalul nu era microcipat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs evenimentul.