Fermier din Frata, în centrul unui nou scandal! Ar putea fi omul care știe unde s-a ascuns Emil Gânj

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Acuzat că a mințit anchetatorii și că l-ar fi protejat pe criminal

La un an de la odioasa crimă din Miheșu de Câmpie, numele lui Emil Gânj continuă să apară în noi dosare penale. De această dată, în atenția procurorilor a ajuns un fermier din comuna clujeană Frata, acuzat că ar fi încercat să-l protejeze pe cel condamnat la închisoare pe viață.

Bărbatul, identificat în documentele judiciare drept Tudor D.C., este trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, iar ulterior a devenit inculpat și într-un dosar privind favorizarea făptuitorului.

Procurorii susțin că declarațiile sale nu corespund realității

Totul pornește de la un dosar deschis pentru fapte comise de Emil Gânj în februarie 2025, cu câteva luni înainte de crima care a șocat întreaga țară. În acel dosar, Gânj este acuzat de violare de domiciliu, distrugere, incendiere, lipsire de libertate și furt calificat, după ce și-ar fi atacat fosta parteneră, Anda Maria Gyurca.

Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi fost scoasă cu forța din locuință, dusă într-o pădure și ținută acolo timp de trei zile. După aceea, locuința ar fi fost incendiată.

Audiat în anchetă, fermierul din Frata le-ar fi declarat polițiștilor că nu l-a mai văzut pe Emil Gânj de aproximativ 20 de ani și că relația dintre ei era doar una întâmplătoare.

Procurorii susțin însă că probele strânse în dosar indică exact contrariul. Declarațiile unor martori și ale persoanelor vătămate ar sugera existența unei relații mult mai apropiate între cei doi, motiv pentru care fermierul a fost trimis în judecată.

Ar putea fi omul care știe unde s-a ascuns Gânj

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca bărbatul din Frata să fi avut informații despre locul în care Emil Gânj s-a ascuns după agresiunile comise asupra fostei partenere și chiar după crima din iulie 2025.

După dispariția criminalului, procurorii au disjuns cauza și au deschis un nou dosar pentru favorizarea făptuitorului. În acest dosar, fermierul din Frata apare inculpat alături de o rudă a lui Emil Gânj.

Procesul se află pe rolul Judecătoriei Turda.

Un criminal condamnat pe viață, dar încă în atenția justiției

Emil Gânj a fost condamnat definitiv la detenție pe viață pentru uciderea Andei Maria Gyurca, crimă comisă la 8 iulie 2025 în localitatea Miheșu de Câmpie.

Potrivit anchetei, acesta și-a atacat fosta parteneră cu un topor, apoi a incendiat trupul victimei și a fugit. După luni de căutări, cazul a devenit unul dintre cele mai urmărite din România, iar numele lui Gânj a figurat inclusiv pe lista persoanelor urmărite la nivel european.

Acum, anchetatorii încearcă să stabilească dacă persoane din anturajul său au contribuit, prin declarații false sau alte acțiuni, la îngreunarea investigației. Fermierul din Frata riscă să răspundă penal dacă instanța va confirma acuzațiile formulate de procurori.

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Cumpara si vinde rapid

Related articles