spot_imgspot_img

Doi politisti turdeni, laudati de cetatenii din Savadisla

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

,,S-au implicat cu mult profesionalism în cercetarea evenimentului pentru aflarea adevărului;
Au fost imparțiali;
Am avut convingerea că stăpânesc foarte bine legislația forestieră și combat astfel de evenimente;
Au dat dovadă de o vigilență profesională deosebită;
Au luat imediat măsurile necesare etc.
Datorită atitudinii unor astfel de oameni, cu siguranță instruiți de adevărate valori ale Poliției Române, noi, cetățenii, nu ne pierdem încrederea în instituțiile statului.”

Cele de mai sus nu le spunem noi, ci ni le transmite, printr-o adresă oficială, doamna Mărioara din comuna Săvădisla care i-a întâlnit pe colegii noștri de la Secția 9 Poliție Rurală Turda – agent Răzvan NĂDĂȘAN și agent șef Vlad PAVEN, în urma unei sesizări privind un posibil furt de material lemnos.

Pentru intervenția promptă și eficientă, comunicarea deschisă și onestă, îi felicităm pe ai noștri colegi!


Doamnei Mărioara îi mulțumim pentru că și–a făcut timp să ne transmită aceste frumoase gânduri și o asigurăm de întreg sprijinul nostru și pe viitor!

 

IPJ CLUJ

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...