Ziua Internațională a Donatorului de Sânge, marcată de Consiliul Județean Cluj
Consiliul Județean Cluj susține, la fel ca în anii precedenți, demersurile prin intermediul cărora se marchează, în data de 14 iunie, Ziua Internațională a Donatorului de Sânge.
Astfel, în semn de solidaritate cu toți donatorii de sânge, care aleg să fie alături de semenii aflați în situații medicale dificile și să contribuie prin gestul lor la salvarea vieții celor suferinzi, în seara zilei de vineri, 14 iunie a.c., sediul Consiliului Județean Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților nr. 106, precum și stadionul Cluj Arena, aflat în proprietatea și administrarea forului administrativ județean, vor fi iluminate în culoarea roșie.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un bun prilej pentru a readuce în atenția cetățenilor importanța donării de sânge și de componente sanguine. Încurajăm, o dată în plus, toate persoanele care pot dona să facă acest simplu gest, dar cu o importanță aparte pentru pacienții internați în spitale, și să doneze sânge, dar mai ales trombocite. Donează sânge, fii erou!”
Cei care doresc să dea o șansă în plus vieții și sănătății pot dona la Centrul de Transfuzie Sanguină, situat în Cluj-Napoca, pe strada Nicolae Bălcescu, la nr. 18, între orele 07.30 și 13.30.
Reamintim, în acest context, faptul că între Consiliul Județean Cluj și Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” a fost încheiat un Protocol de colaborare în vederea sprijinirii desfășurării unor acțiuni de donare de sânge. În baza acestuia, Consiliul Județean Cluj se implică activ în campaniile de conștientizare derulate la nivelul județului Cluj și care au drept principal obiectiv creșterea numărului donatorilor de sânge.
Biroul de presă
13 iunie 2024