fbpx
spot_img
HomeStiri din ClujDelegație oficială germană, în vizită la Consiliul Județean Cluj

Delegație oficială germană, în vizită la Consiliul Județean Cluj

- Advertisement -

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a primit luni, 5 iulie a.c., vizita unei delegații oficiale conduse de către deputatul Jürgen Martens, membru al Parlamentului Germaniei. Din delegație au mai făcut parte șeful de birou al deputatului german și reprezentanta Ambasadei Republicii Federale Germania la București.

Marius Mînzat, vicepreședintele forului administrativ județean: „Sunt convins că discuțiile purtate marchează un pas înainte în colaborarea româno-germană și identificarea unor noi domenii de interes reciproc, în care se pot implementa proiecte avantajoase pentru ambele părți. În Cluj sunt unele dintre cele mai bune condiții de a investi din România și, cu siguranță, atuurile noastre, alături de experiența, expertiza și bunele practici ale germanilor ne vor ajuta să punem bazele unor parteneriate solide, care să valorifice tot ceea ce avem mai bun”.

Pe parcursul întrevederii ce a avut loc la sediul Consiliului Județean, domnul Mînzat a prezentat județul Cluj, potențialul economic și investițional al acestuia, modul de organizare și funcționare a forului administrativ județean, precum și principalele proiecte aflate în derulare la nivelul instituției.

În acest context, unul dintre principalele subiecte de discuţie l-au reprezentat proiectele de investiții derulate la nivelul unora dintre entitățile subordonate Consiliului Județean, respectiv Aeroportul Internațional „Avram Iancu” și Compania de Apă „Someș”. Totodată, oaspeților le-au fost prezentate oportunitățile oferite de Parcurile Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A., multiplele facilităţi pe care acestea le oferă agenților economici, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii – Cluj Arena, precum și Filarmonica de Stat Transilvania.

De asemenea, vicepreședintele Marius Mînzat a vorbit atât despre cele cinci spitale aflate în subordinea forului administrativ județean, cât și despre cele mai mari investiții în infrastructura spitalicească gestionate de Consiliul Județean – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant. Nu în ultimul rând, domnul Mînzat a prezentat și proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj.

            La rândul său, domnul Jürgen Martens, aflat pentru prima oară în Cluj-Napoca, s-a arătat interesat de proiectele de dezvoltare prezentate și a solicitat detalii și informații suplimentare, în special în ceea ce privește fondurile europene atrase și resursele financiare necesare pentru susținerea investițiilor.

 

Biroul de presă

5 iulie 2021

Comentarii

- Advertisment -
- Advertisment -

Citește

Pubelele subterane au devenit gropi de gunoi la Câmpia Turzii

0
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=mEuKRLYBX6U&w=560&h=315] În timp ce la Turda, pubelele subterane au fost implementate de mai bine de un an, în orașul vecin acestea au rămas la...

Comentarii

%d bloggers like this: