Daniel Buda: „Apartenența României la Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic motor de dezvoltare și securitate!”

spot_imgspot_img

Uniunea Europeană ne-a asigurat timp de 60 de ani pace şi prosperitate și s-a consacrat drept una dintre cele mai puternice structuri economice și politice din lume. Acest lucru ne demonstrează că nu a existat, nu există și nu va exista o alternativă la Uniunea Europeană. Cu toate aceste, multiplele beneficii ale apartenenței la UE nu sunt întotdeauna conștientizate de către cetățeni și asta într-o bună măsură din cauza unei guvernanțe incapabile să comunice rezultatele atinse cu ajutorul Uniunii, dar și să atragă fondurile puse la dispoziție pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Din păcate, potivit celui mai recent Eurobarometru publicat de Parlamentul European, sprijinul pentru apartenența la Uniunea Europeană se deteriorează în șapte țări, iar România este pe locul doi, după Marea Britaniea în ceea ce privește percepția negativă a populației față de apartenența europeană. Această diminuare a sprijinului în România este fără precedent în ultimul deceniu, provenind de la un nivel de 71% înregistrat în țară în 2007. În prezent, doar 49% dintre cetățenii români consideră că apartenența țării lor la Uniunea Europeană este un lucru bun, față de 59% în urmă cu șase luni.

Incapacitatea guvernării PSD-ALDE de a atrage fonduri europene pentru investiții în infrastructură, sănătate, educație, încercarea guvernării socialiste de inducere în eroare opinia publică cu privire la dezbaterea din Parlamentul European, o dezbatere care a fost despre respectarea statului de drept şi a drepturilor românilor, nu împotriva românilor așa cum a vrut coaliția să transmită cetățenilor, toate acestea au dus la un declin alarmant al susținerii românilor față de Uniunea Europeană.

În calitate de europarlamentar și membru în Comisia de Dezvoltare Regională, am inițiat un raport care a fost adoptat în urmă cu un an privind “Creşterea implicării partenerilor şi a vizibilităţii în activitatea fondurilor structurale şi de investiţii europene.’’ Această inițiativă a fost răspuns la faptul că investițiile europene nu sunt întotdeana percepute de către cetățenii europeni motiv pentru care există și o susținere scăzută în unele state membre față de Uniunea Europeană. În continuare, voi depune toate eforturile necesare pentru a transmite faptul că Uniunea Europeană este singura structură care a generat și generează beneficii incomensurabile pentru România și celelalte state membre. Împreună trebuie să croim acel drum al unei Europe unite care să pornească de la realizări concrete şi care să creeze o solidaritate de fapt, aşa cum milita acum 60 de ani şi părintele fondator al Uniunii Europene, marele Robert Schuman. Iar noi avem menirea de a duce mai departe acest crez, de a menţine Europa unită şi de a păstra acest model şi în viitor!

spot_img
%d bloggers like this: