📍 Azi, la Căminul Cultural din Ceanu Mare, peste 60 de persoane au participat la cursuri GRATUITE de formare profesională, organizate în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală “Poarta Apusenilor”.
✅️ Această inițiativă demarată de domnul primar, Virgil Păcurar, a fost un succes remarcabil, evidențiind angajamentul comunității pentru promovarea gastronomiei locale și a tradițiilor culinare.
⭐️În cadrul cursului, participanții au avut oportunitatea de a discuta despre diverse aspecte legate de deservirea Punctelor Gastronomice Locale (PGL). Printre subiectele abordate s-au numărat modalitatea și importanța obținerii dreptului de utilizare a mențiunii de calitate “Punct Gastronomic Local”, prezentarea și comercializarea produselor tradiționale în cadrul PGL, precum și importanța înființării asociațiilor pentru promovarea acestora.
👩🍳De asemenea, au fost prezentate exemple de bune practici și s-a evidențiat dorința participanților de a promova și de a pune în valoare rețetele tradiționale, transmise din generație în generație, de la părinți și bunici. Această pasiune pentru tradiție și autenticitate reflectă angajamentul comunității în conservarea și promovarea moștenirii culturale gastronomice locale.
💬Într-o societate în continuă schimbare și dezvoltare, generarea de facilități pentru cetățeni de a se califica în diverse domenii este o misiune pentru autorități. La Ceanu Mare avem bucătari pricepuți, oameni care pun aromă în mâncare, iar aceste cursuri le oferă calificarea necesară pentru a-și dezvolta afaceri! – a declarat Virgil Păcurar, primarul comunei Ceanu Mare.
Pentru mai multe informații și pentru a urmări alte inițiative similare, vă rugăm să contactați Primăria Comunei Ceanu Mare sau Grupul de Acțiune Locală “Poarta Apusenilor”.
Biroul de presă al Comunei Ceanu Mare