spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Cristina Burciu: Zeci de mii de elevi din zona rurală vor beneficia de avantajele Programului „Săptămâna verde”

spot_img

Conducerea PNL a Ministerului Educației va derula în următorii doi ani Programul Național „Săptămâna verde”, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Finanțarea nerambursabilă a acestui proiect, în valoare de 100 de milioane lei, va fi asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Colaborarea celor doi miniștri liberali ai Educației și Mediului s-a dovedit benefică în definitivarea cadrului legal referitor la implementarea activităților Programului „Săptămâna verde”, care presupune finanțarea organizării manifestărilor inclusiv pentru viitorul an școlar, astfel încât banii să ajungă la cât mai mulți copiii, îndeosebi din mediul rural.

Desfășurarea activităților aferente „Săptămânii verzi” va fi de bun augur pentru zeci de mii de elevi din zonele rurale și greu accesibile, care, în caz contrar, nu și-ar permite să acceseze astfel de proiecte costisitoare, deoarece necesită o serie de deplasări, la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, cheltuieli dificil de suportat de către părinți. Prin acest program, decidenții guvernamentali liberali au transpus în realitate dorințele elevilor și tinerilor în măsuri pragmatice, în proiecte concludente, armonizate nevoilor de cunoaștere a mediului preuniversitar.

Sunt convinsă că școlile noastre pot deveni, în cel mai scurt timp, exemple de bune practici în sustenabilitate, iar elevii vor fi încurajați să promoveze un comportament pozitiv și adecvat în ideea protecției mediului înconjurător. Multiplicarea infrastructurii educaționale verzi are efecte deosebite la nivelul întregului proces educațional, conducând iremediabil la creșterea stării de bine a elevilor și a profesorilor, la sporirea gradului calității învățării, precum și la evoluția rezultatelor la testele și la evaluările școlare.

În acest context, majorarea numărului unităților de învățământ eficiente din punct de vedere energetic, precum și a vehiculelor care deservesc transportul elevilor cu emisii reduse de dioxid de carbon, vor contribui fundamental la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel național.

Sunt încrezătoare că dascălii noștri vor fi receptivi la aplicarea programului „Săptămâna verde”, care își propune creșterea implicării tinerilor în rezolvarea problemelor de mediu, în apărarea naturii și a arealelor protejate. Modernizarea educației de mediu este indispensabilă viitorului României, iar schimbările vizate de astfel de platforme educaționale vor spori exponențial responsabilitatea individuală și comunitară în raport cu natura.

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

spot_img
spot_img
spot_img