spot_img

Cristina Burciu: Românii, sprijiniți concret de Guvern: Salariul minim va fi majorat cu 200 de lei, sumă scutită de taxe către stat

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

 

Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă își ține promisiunile angajate în fața românilor, adoptând documentele premergătoare necesare implementării măsurilor de sprijin pentru populație.

Cu sprijinul majorității parlamentare, Executivul a inițiat Programul „Sprijin pentru România”, ce are ca principal scop menținerea puterii de cumpărare a oamenilor, precum și susținerea cetățenilor să depășească această perioadă grea din ultimii doi, ce a debutat cu pandemia coronavirusului și a continuat cu alte situații nefaste în lanț, precum creșterea prețurilor la energie electrică, gaz, carburanți, cât și consecințele economice ale războiului din Ucraina.

Astfel, a fost finalizat actul normativ privind creșterea voluntară a salariului minim, măsură care se va aplica de la 1 iunie, dată de la care angajatorii pot majora salariul minim cu 200 lei, sumă care va fi scutită de taxe.

Este o măsură absolut necesară în actualul context economic și social, ce va avea consecințe benefice pentru români, respectiv păstrarea locurilor de muncă din prezent și crearea altor noi, și, de asemenea, va rezolva deficitului de forță de muncă în activitățile și profesiile deficitare.

De această măsură vor beneficia și persoanele noi angajate în perioada 1 iunie-31 decembrie 2022, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit conform contractului individual de muncă, este de 2.750 de lei.

Concret, de la 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii pentru suma de 200 de lei.

Acest bonus financiar va îmbunătăți capacitatea românilor aflați în risc de vulnerabilitate de a face față scumpirilor din ultimul timp și, de asemenea, va ajuta și mediul de afaceri, care va avea de plătit mai puțin la stat.

Apreciez demararea promptă a deciziilor de susținere a populației și a agenților economici din Programul „Sprijin pentru România”, care va ușura viața de zi cu zi a românilor în această perioadă dificilă.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020, din care...

Români, luați-vă gândul de la fonduri europene – Acordul de Finanțare pentru 2021-2027 NICI MĂCAR NU E SEMNAT!

A recunoscut-o chiar Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, în cadrul unei conferință de presă susținut-o în această săptămână. De...

Epurări în PNȚCD – europarlamentarul, Cristian Terheș, și-a pierdut statutul de membru

Europarlamentarul Cristian Terheș, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și viceprimarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș și-au pierdut...

Creșterea voluntarã cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitatã

Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea mãsurii adoptate în cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru România”,”200...
spot_img

???? ???? ????????̦? ?????? ????????ă ?̦? ???????????? ?? ??????????

???̂?? ?̂? ?????? ??????????? ???? ?????????̆?? ???????????? ?????? ?????????̆????? ?? ????????̆ ?̂? ?????????? ??̆???̂?????? ??????????? (?????-??), ?????? ?? ?????????? ??????????̆ ???? ?? ????????̦?? ??̆????????...
%d bloggers like this: