spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Cristina Burciu: Intervenții decise ale PNL pentru eficientizarea combaterii evaziunii fiscale și consolidarea capacităţii instituţionale a ANAF

În vederea eficientizării activităţilor aferente colectării taxelor la bugetul național, conducerea PNL a Ministerului Finanţelor a decis o serie de măsuri de descentralizare, aplicate de către Direcţia de Mari Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

În urma acestor operațiuni, se mizează pe reverificarea în regim de urgență a aproape jumătate din veniturile lunare ale marilor contribuabili din economie.

În prezent, potrivit declarațiilor ministrului Finanțelor, Marcel Boloş, România are 3.373 de mari contribuabili, care contribuie cu 15 miliarde lei lunar la bugetul de stat, însă există nemulțumiri legate de colectarea resurselor datorate de aceștia statului.

În consecință, s-a decis ca ANAF să dinamizeze activitățile de control, astfel încât banii să ajungă cu certitudine în bugetul național.

În paralel, conducerea liberală a Ministerului Finanţelor are în vedere îmbunătățirea activității de management a riscurilor, astfel încât inspecţiile fiscale să nu mai fie efectuate fără rezultate concrete, ci să existe o concentrare mai eficientă asupra corelării între inspecţia fiscală şi indicatorii de risc.

Tot în scopul redimensionării cheltuielilor publice, MF va derula și o a treia direcție de restructurare, care se referă la intensificarea intervențiilor ANAF în ceea ce privește activitățile generatoare de mari averi ale persoanelor fizice.

La acest capitol, se vor urmări eficiența și consolidarea capacității instituţionale a ANAF, prin operaționalizarea segmentului de digitalizare.

Astfel, vor fi implementate procedurile legate de emiterea facturii electronice, introducerea sigiliului electronic al mărfurilor şi utilizarea informaţiilor din casele de marcaj fiscale.

În plus, ministrul Boloş mai are în vedere și emiterea unui proiect de lege complementar cu măsurile de combatere a evaziunii fiscale, care vizează lămurirea unor aspecte referitoare la instrumentarea cazurilor complexe de evaziune, scopul urmărit astfel fiind înăsprirea sancțiunilor aplicate în aceste situații.

Sunt convinsă că deciziile conducerii liberale a Ministerului Finanțelor își vor atinge dezideratele scontate, prin întărirea capacităţii instituţionale a ANAF și respectarea țintei deficitului bugetar.

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

spot_img
spot_img
spot_img