spot_imgspot_img

CONTROALE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA DELICTELOR SILVICE PE RAZA JUDEȚULUI ALBA

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Polițiștii din Alba intensifică acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun. Au fost confiscate peste  33 de metri cubi de material lemnos.

 

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba intensifică acțiunile pentru diminuarea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier naţional, prin tăierea, furtul, transportul și  comercializarea materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

 

Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ.

 

La aceste activități de control, alături de polițiști participă jandarmi  din cadrul  Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba și a ocoalelor silvice de stat și de regim.

 

Astfel, în ultimele 48 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 lei, din care una a fost aplicată pentru nerespectarea Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice  și au fost întocmite 4 dosare penale din care două la regimul silvic.

 

În total, au fost confiscați 33,5 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 6.000 de lei și 1.000 de kilograme de cetină.

 

Acțiunile de combatere a delictelor silvice continuă.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...