

Traficul și consumul de droguri au luat proporții periculoase în România, iar consumatorii sunt tot mai tineri. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții asociațiilor de luptă antidrog, care primesc zilnic telefoane de la părinți disperați.
Acest lucru a fost evidențiat și în urmă cu o lună, la conferința cu tematică specializată pe consum de droguri, organizată la Câmpia Turzii.
Problema este că majoritatea acestor droguri sunt sintetice și le oferă tinerilor niște reacții extrem de violente.
Cât de amplu e fenomenul drogurilor în România putem observa și din nenumăratele acțiuni ale procurorilor de la crimă organizată care săptămânal rețin zeci de suspecți din casele cărora ridică la percheziții cantități impresionante de droguri.
Asociațiile de luptă antidrog spun că e din ce în ce mai rău, iar România a devenit o țară de consum de droguri, nu doar de tranzit cum era în urmă cu câțiva ani. Tot mai mulți părinți cer ajutor pentru copiii lor, care încep să consume droguri de la vârste tot mai mici.
În România sunt puține centre care oferă ajutor consumatorilor. Mulți se internează la spital doar dacă sunt forțați de familie. Majoritatea cazurilor din spitale sunt persoane internate cu forța de poliție.









