Azi a fost aprobată documentația studiului de fezabilitate pentru Dx A3 Tureni.
Pasul următor, 26 mai, este avizarea de către Consiliul Interministerial.
M-am întâlnit azi cu Cristian Pistol, Directorul CNAIR și Mariana Ioniță, Secretar general în Ministerul Transporturilor, pentru că joi, 19 mai, e termenul limită pentru depunerea documentației complete.
Documentația a fost pregătită de DRDP Cluj după obținerea acordului de mediu.
Ministerul Transporturilor va depune mâine documentația la Consiliu pentru avizare.
Este o etapă premergătoare emiterii HG pentru indicatorii economici și HG pentru expropriere, care, la rândul ei, stă la baza lansării licitației de achiziție-execuție.
Sper că decizia Consiliului va fi favorabilă și vom trece în etapa următoare.
E important să evităm piedicile birocratice, pentru că, față de calendarul inițial al proiectului, suntem în întârziere cu 4 luni. Termenul de finalizare anunțat – sfârșit de 2024 – e fezabil încă, în ciuda întârzierilor. Mai mult, se pot accesa fonduri europene în această perioadă, de care trebuie să profităm.
Revin să vă comunic rezultatul din Consiliu. Voi urmări tot procesul pentru pregătirea hotărârilor de guvern și voi comunica transparent progresul următoarelor etape.
Viorel Băltărețu,
Deputat USRPLUS Cluj












