Ca urmare a anunțului formulat de către Primăria Câmpia Turzii privind apariția unui caz de PPA în oraș, RefleqtMedia a întreprins o investigație complexă, pentru a afla unde a apărut cazul și dacă există posibilitate de propagare.
În primul rând, spre deosebire de alte localități, la Câmpia Turzii vorbim despre UN CAZ IZOLAT, nu despre focar sau despre o exploatație de porcine.
Astfel, în cartierul Lut, un cetățean a anunțat autoritățile după ce porcul pe care-l îngrijea a murit subit. Fără alte simptome, fără să ia contact cu alte exemplare de porcine.
La fața locului s-au deplasat medici veterinari, care au confirmat faptul că este vorba despre virusul care provoacă PPA. Nefiind nevoie de sacrificarea animalului infectat, carcasa acestuia a fost preluată și îngropată la 4 m adâncime, pe un teren viran din apropiere.
Din câte se pare, porcul infectat nu a luat contact cu alte exemplare de suine, astfel că sursa infectării sale rămâne, deocamdată, un mister. Există posibilitatea să fi preluat virusul de la mistreți, însă niciuna dintre asociațiile de vânători din zonă și nici DSV Cluj nu au raportat mistreți bolnavi de PPA.
Drept urmare, Câmpia Turzii și un areal de 15 km în jurul său rămâne zonă de supraveghere, iar mișcarea și comerțul porcilor se suspendă pentru 30 de zile. Firește că, în eventualitatea în care nu vor mai apărea alte cazuri de PPA, se va relua comerțul cu porci, chiar la timp pentru Sărbătorile de Iarnă.












