Vreme de doi ani, Lehel Csergo a fost in linia 1 a luptei anti-COVID-19 la Campia Turzii.
Apoi a fost in linia 1 a vaccinarii anti-COVID-19. Tocmai de aceea ultima sa postare reprezinta o adevarata radiografie la rece asupra realitatii COVID-19.
“
Epidemia de Covid-19 la final? Cel puțin valul 5 s-a stins. Recunoaște asta inclusiv domnul Octavian Jurma :
“Am inceput saptamana sub 0.5 la mie, conform prognozei si nu cred ca vom reveni peste 1 la mie pana la finalul lunii august. Asa cum se vede din prognoza pentru urmatoarele saptamani valorile vor ramane sub 500 de cazuri pe zi in medie ceea ce inseamana ca probabilitatea sa te intalnesti cu cineva infectat scade constant.”
Ciudat este în situația dată că spitalele au rămas in regim de pandemie: multe spitale solicită testul PCR la internare, vizitele în spitale rămân interzise iar aparținători nu sunt lăsați nici măcar să intre pe secție pentru a discuta cu medicul curant.
Va fi un nou val la toamnă? Din punctul meu de vedere puțin probabil. Tot domnul Jurma susține că in România imunizarea populației se apropie de 100%:
“Pana acum aproape 3 milioane de romani (15% din populatie) s-au infectat oficial, ceea ce inseamna ca de cel putin 5x mai multi s-au infectat real. Avem astfel 75% din populatie trecuta prin boala si peste 40% din populatie vaccinata cu minim o doza, ceea ce inseamna ca zidul de imunitate produs pana azi este de peste 100%, teoretic.”
Doza 4 de vaccin? Eu personal nu aș face vaccin acum. Dacă ar fi să ne vaccinăm, momentul potrivit ar fi la toamnă, concomitent cu cel antigripal și folosind un vaccin ce cuprinde noile tulpini.”, a declarat medicul ghirisean.












