Incendiul produs, duminică, pe strada Nicolae Teclu din Turda l-a scos în evidență și pe deputatul „independent”, Manea Cătălin Zamfir – de fapt de la Partida Romilor Pro Europa.
Acesta a acuzat Primăria Turda de „rasism” și a declarat că va acționa în instanță administrația publică locală turdeană, pentru „vina” pe care instituția o are în incendiul produs pe N. Teclu.
Ei bine, am decis să vedem cine este acest deputat care se ia la trântă cu administrația turdeană.
Potrivit fișei sale de deputat, în ceva mai mult de un an de mandat, Cătălin Zamfir Manea a depus … o singură interpelare, în 21 aprilie 2021, cu subiectul: Situația inspectorilor școlari pentru problemele copiilor și tinerilor proveniți din medii dezavantajate.
La declarații politice stă ceva mai „coșer”, cu 30 de declarații politice, inclusiv în plenul Camerei Deputaților, însă NICI UNA dintre acestea nu se referă la romii din județul Cluj … sau din Ardeal măcar.
Cătălin-Zamfir Manea – declaraţie politică cu referire la recensământului populaţiei şi al locuinţelor;
Cătălin-Zamfir Manea – declaraţie politică-apel pentru o cât mai bună gestionare a crizei refugiaţilor;
Cătălin-Zamfir Manea – declaraţie politică privind solidaritatea romilor din România faţă de refugiaţii din Ucraina;
Cătălin-Zamfir Manea – declaraţie politică privind solidaritatea romilor din România faţă de refugiaţii din Ucraina;
Cătălin-Zamfir Manea – apel către autorităţi în vederea sprijinirii, la nivel naţional, recensământului populaţiei;
Cătălin-Zamfir Manea – intervenţie dedicată sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale din România;
Apoi ne-am uitat pe CV-ul domnului Manea – un CV subțirel, în care singurul său job este cel de deputat.
2020 – prezent – Camera Deputaţilor
Deputat ales la nivel naţional din partea minorităţii rome
2020 – prezent Camera Deputaţilor
Vicepreşedinte Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale;
Membru al Comisiei pentru învăţământ;
Preşedinte Subcomisia parlamentară pentru respectarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome;
Vicepreşedinte Subcomisia parlamentară pentru monitorizarea respectării drepturilor persoanelor în stare privativă de libertate;
Membru Subcomisia parlamentară pentru societatea civilă;
Membru Subcomisia parlamentară pentru minoritatea maghiară;
Membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu statele: Regatul Danamarcei, Republica Arabă Egipt, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria şi India.
Vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Comunicare şi Transparenţă, pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor -2022
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ | Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti | |||||||||
Perioada: | 2021 | |||||||||
Calificarea/diploma obţinută | Cursuri postuniversitare – Securitate şi bună guvernare | |||||||||
Competenţe profesionale dobândite | Perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale | |||||||||
|
|
|||||||||
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ | Facultatea de Știinte Politice din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative-Bucureşti | |||||||||
Perioada: | 2003-2007 | |||||||||
Calificarea/diploma obţinută | Cursuri universitare – Licenţiat în ştiinţe politice | |||||||||
Disciplinele principale studiate | Filosofie politică, drept public, instituţii politice, administraţie publică, dezvoltare locală şi regională, politici publice, politici educaţionale, organizaţii internaţionale | |||||||||
Competenţe profesionale dobândite | Capacitatea de a aplica politicile, reglementările şi instrumentele juridice naţionale, europene şi internaţionale la situaţii sociale şi politice concrete; Capacitatea de a stabili şi dezvolta relaţii de comunicare, parteneriate şi cooperare cu persoane, instituţii publice, mass media, sectorul ong. |
2010 | Curs de perfecţionare – manager proiect, managementul riscurilor | |||||||||
2017 | Curs de perfecţionare – facilitator de dezvoltare comunitară, gestionarea conflictelor | |||||||||
2017 | Curs de perfecţionare – consilier de orientare privind cariera |
2020-prezent | Prim-vicepreşedinte al Partidei Romilor Pro-Europa | |||||||||
2016-2020 | Preşedinte executiv al Partidei Romilor Pro-Europa | |||||||||
2010-2016 | Secretar general al Partidei Romilor Pro-Europa | |||||||||
2008-2010 | Vicepreşedinte al Partidei Romilor Pro-Europa | |||||||||
2003-2008 | Preşedinte al Organizaţiei de Tineret- Partida Romilor Pro-Europa |
2004-2020 | ||||||||||
Partida Romilor Pro-Europa | Specialist relaţii publice |
Coordonator al campaniei educaţionale “S.O.S copiii romi “, campanie derulată la nivel naţional în parteneriat cu inspectoratele şcolare judeţene, pentru creşterea participării şcolare şi reducerea abandonului şcolar în rândul copiilor şi elevilor de etnie romă, prin furnizarea de consiliere şi orientare şcolară privind rutele educaţionale ale elevilor de etnie romă, candidati pe locurile special alocate lor, în învăţământul de stat preuniversitar şi superior.
Coautor al „Metodologiei pentru soluţionarea problemei lipsei actelor de stare civilă, de identitate şi locative”, document stategic pentru implementarea Programului Phare 2005 „Accelerarea implementării Stategiei guvernamentale de îmbunătăţire a situaţiei romilor-componenta -acte de stare civilă, identitate şi acte de proprietate”.
Coordonator al campaniei în domeniul sănătăţii „Sănătatea pentru toţi”, campanie derulată de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Partida Romilor Pro-Europa în comunităţile de romi de pe raza celor şase sectoare ale capitalei.
Coordonator al grupului de lucru în domeniul sănătăţii- C.A.S.M.B, Instituţia Prefectului Bucureşti, Autoritatea de Sănătate Publică, Primăria Municipiului Bucureşti, ong-uri ale romilor, în scopul elaborării unui plan de măsuri care să faciliteze accesul populaţiei rome din municipiul Bucureşti la informaţii şi serviciile medicale din pachetul minimal, furnizate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu accent pe problematica de sănătate a femeilor şi copiilor.
Expert Phare 2004 în grupul de lucru municipal pe educaţie în vederea finalizării strategiei privind accesul la educaţie al grupurilor dezavantajate
Formator al grupurilor de sprijin de la nivelul şcolilor din Bucureşti selectate în Programul Phare- „Accesul la educaţie al grupurilor dezavantajate”.
Coordonator al Planului Municipal de Acţiune „Romii 2006-2008”, plan aprobat de Comisia Consultativă a Municipiului Bucureşti în luna octombrie 2006.
Evaluator prin Ordinul Ministrului Coordonator al SGG, în Programul Phare RO 2002/000-586.01.02 „Sprijin pentru Strategia naţională de îmbunătăţire a situaţiei romilor” – componentă de granturi – domeniile pregătire profesională, activităţi generatoare de venituri, infrastructura şi locuinţe sociale.
Facilitator al Programului de dezvoltare comunitara în satul Hadareni, judeţul Mureş pe segmentele: lupta împotriva discriminării, reabilitare locuinţe şi dezvoltare comunitară, participare civică; program aprobat de către Guvernul României în anul 2006.
2015-2016 A.P.I.C.I „Un Nou Început” |
Responsabil campanii de promovare, în cadrul proiectului „Dezvoltarea de întreprinderi sociale incluzive pentru persoanele vulnerabile în regiunile Sud-Vest, Sud-Est, Nord-Est, Sud, Nord-Vest, Bucureşti-Ilfov – UNI 2014”. | |||||||||
|
|
|||||||||
2007-2009 WYG International Consulting SRL |
Expert monitorizare, în cadrul proiectului Phare, Accelerarea implementării Strategiei naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor. Monitorizarea stadiului de implementare a 21 de proiecte din regiunile (Bucureşti- Ilfov, Sud- Muntenia, Sud-Est şi Sud -Vest) în cadrul Programului Phare 2005 – Accelerarea implementării strategiei naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor- acte de identitate, stare civilă şi acte de proprietate | |||||||||
|
|
|||||||||
2006-2007 Human Dynamics |
Expert consultant, în cadrul proiectului Consolidarea capacităţii instituţionale si dezvoltarea de parteneriate pentru îmbunătăţirea percepţiei şi condiţiilor romilor, componenta de cercetare a Asistentei Tehnice pentru Programul -PHARE RO 2004/016-772.01.01.01, în vederea elaborării Metodologiei pentru soluţionarea lipsei actelor de stare civilă, de identitate şi locative. |
Comentarii