Știri Turda

Șoc la Cluj! O pensionară a pierdut peste 245.000 de lei după ce a fost convinsă că vorbește cu „anchetatori” și reprezentanți ai BNR

O femeie de 73 de ani din județul Cluj a fost victima unei înșelăciuni de proporții, după ce escroci care s-au dat drept reprezentanți ai unor instituții ale statului au convins-o să le predea economiile de o viață. Paguba depășește 245.000 de lei, însă polițiștii au reușit să împiedice producerea unei noi pierderi și au prins unul dintre suspecți.„Aveți credite făcute pe numele dumneavoastră!”Potrivit...

Primăria Comunei Viișoara vă invită la Târgul Tradițional de Sfântul Ilie – o sărbătoare a produselor locale și a tradițiilor autentice

Primăria Comunei Viișoara are deosebita plăcere de a invita locuitorii comunei, precum și pe toți cei care apreciază tradițiile românești, la Târgul Tradițional de Sfântul Ilie, eveniment care va avea loc duminică, 20 iulie, în incinta Târgului Expozițional Viișoara.Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Viișoara, în colaborare cu Asociația Casa Colecțiilor și GAL Poarta Apusenilor, având ca principal obiectiv promovarea producătorilor locali, a gastronomiei...
spot_img

Municipiul Turda va avea INSULE DIGITALE! Ce sunt acestea?

Municipiul Turda va accesa nu mai puțin de 5 milioane de lei, din PNRR, pentru a construi ... INSULE DIGITALE!

Vezi ce asteptari are USR PLUS Turda de la noua conducere judeteana a partidului

Dezbatere la Turda și vot pentru președinte la Cluj-Napoca. A fost un week-end plin de evenimente pentru filialele USR din Turda, Câmpia Turzii și comunele...

Un fost consilier local din Turda acuza: Am primit facturi la gunoi desi am fost plecat din tara

Sorin Bichis, fost consilier local si presedinte al PNTCD Turda, a avut parte de o situatie ciudata, in perioada in care s-a aflat in...

Tragedie la Turda – unul dintre cei mai iubiți stomatologi a trecut la cele veșnice!

Medicul care a îngrijit sute de turdeni, la cabinetul său de pe Calea Victoriei, Arcadie Boșcănean, a trecut astăzi la cele veșnice. Vestea a lovit...

Noi fotografii cu bijuteria balneară care se deschide aproape de Turda – vezi când are loc inaugurarea oficială

Pe rețelele de socializare au apărut noi fotografii și informații cu privire la complexul balnear care se va deschide la mică distanță de Turda. Este...

Eckerle Turda angajează 20 DE OPERATORI DE PRODUCȚIE

Eckerle Automotive în colaborare cu Centrul de Consiliere pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează interviu miercuri, 2 NOIEMBRIE  2022 ora 10.00 la sediul firmei...

Încă un premiu pentru Municipiul Turda – cel mai inovator transport public local

Adăugăm încă un premiu important în palmaresul victoriilor!   Astăzi suntem din nou pe primul loc la categoria 𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 în...

Vezi suma ENORMĂ ȘI NEJUSTIFICATĂ care i se cere jurnalistului, Gelu Florea, drept „daune morale”

RefleqtMedia v-a anunțat în premieră faptul că atât jurnalistul, Gelu Florea, cât și societatea Geflo Media au fost acționate în instanță de către fostul vicepreședinte...

Incep lucrarile de modernizare in Parcul Central din Turda

Anuntul a fost facut, in aceasta seara, de Primarul Municipiului Turda, Cristian Octavian Matei. " 🚧Încep lucrările de modernizare a Parcului Central. Lucrările de modernizare sunt cuprinse...

Cristian Matei: #BikeSharing loading…

Se montează alte 3 stații de biciclete pe străzile cuprinse în coridorul de Est, unde au fost realizate lucrări de modernizare a trotuarelor Strada...

Cei 3 traficanți de droguri din Turda rămân în arest preventiv – Curtea de Apel Cluj le-a respins contestația

Sorin Balogh, Nandu Mureșan și Bogdan Sebastian Balogh, cei 3 traficanți de droguri care, în luna septembrie, au fost prinși în flagrand cu o...

ANUNT nr.  31213 / 26.10.2022

Prin prezenta aducem la cunostința publicului, în temeiul prevederilor art. 7, alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în...

Accident pe trecerea de pieton, la Turda – un tânăr a ajuns în spital

La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 08.40, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada...

Locuri de Munca la Turda!

I&C Transilvania Constructii Srl angajează pentru Stația de sortare din com. Mihai Viteazu, jud. Cluj: -  Sudor -  Lăcătuș mecanic -  Muncitor necalificat Mai multe detalii se pot obține...

Candidat-soc pentru PSD la Primaria Turda?

Se duc grave negocieri la nivelul PSD Cluj, pentru a fi determinata persoana care va candida la Primaria Turda. Surse din interiorul formatiunii politice ne-au...

PROIECTUL ORDINII DE ZI  AL  ŞEDINŢEI  ORDINARE  A CONSILIULUI  LOCAL al  MUNICIPIULUI   TURDA DIN   DATA   DE  31 OCTOMBRIE 2022 – ORA 13,00  -

1.Prezentarea și aprobarea procesului verbal al şedinţei precedente;  Probleme ale Arhitectului Șef;            2.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobare P.U.Z./R.L.U.- ÎNFIINȚARE PARC INDUSTRIAL/LOGISTIC AMENAJARE ACCESE,...

Mesajul domnului primar, Cristian Matei, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României

Sărbătorim astăzi Armata Română și victoria obținută în 25 octombrie 1944 când Transilvania a fost eliberată de sub ocupație horthystă!   Este o zi în care...

Ce șanse au cetățenii din zona Turda – Câmpia Turzii să vadă eclipsa de soare de mâine, 25 octombrie?

Pe teritoriul României, eclipsa parțială de Soare va debuta mâine, 25 octombrie, începând cu regiunile nord-vestice, la ora 12:19 și va continua până la...

A făcut infarct la doar 53 de ani – directorul unui lanț farmaceutic din TURDA

Tragedie în domeniul farmaceutic care activează și la Turda.  Ambulanța a fost alertată, vineri dimineața, în jurul orelor 9,00, de personalul farmaciei ”Galenus” din Tg-Cărbunești,...

Fazarea proiectului Reabilitarea Sitului Poluat Istoric –Depozit Deşeuri periculoase UCT-Poşta Rât (Municipiul Turda)”, Cod MY SMIS: 109815

Referitor proiect: Fazarea proiectului Reabilitarea Sitului Poluat Istoric –Depozit Deşeuri periculoase UCT-Poşta Rât (Municipiul Turda)”, Cod MYSMIS: 109815   Proiectul are ca obiect specific schimbarea destinației...

Lansare proiect ”Construire locuințe sociale (30 de apartamente)”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Agenția de Dezvoltare  Regională Nord-Vest în calitate...

Barbat din Campia Turzii, drogat la volan, prin Turda

La data de 22 octombrie, în jurul orei 04.00, în cadrul activităților derulate în municipiul Turda, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului au oprit...

Incendiu la Spitalul Municipal Turda (UPDATE)

UPDATE: Situația constată este următoarea: au ars mai multe deșeuri de materiale plastice dintr-un coș situat într-o încăpere a laboratorului policlinicii din Spitalul Municipal...

Societatea DDD INSECTO SRL informează populația municipiului despre operațiunile de deratizare care se vor efectua pe domeniul public

   Primăria Municipiul Turda în colaborare cu societatea DDD Insecto SRL va efectua în perioada  25.10.2022 – 31.10.2022 o acțiune de deratizare pe domeniul public al...

Fostul consilier local turdean care a plecat în aventura vieții lui!

De la Budapesta, la Bamako - acesta este traseul pe care Ovidiu Micu, fostul consilier local al Municipiului Turda, a plecat ieri, alături de...

Companie din Turda, cel mai mare producător de placare cu piatră din Europa, angajează pentru mai multe posturi:

CONTROLOR CALITATECe trebuie să faci:Inspectezi calitatea produselor ce intră în procesul de fabricație și ambalare, în conformitate cu tehnologia de fabricație și standardele interne...

Iata motivele pentru care sa vizitati Salina Turda in prima vacanta din noul an scolar

💥Prima vacanță din noul an școlar se potrivește la fix recomandărilor specialiștilor de speleoterapie!👌 👉Vă așteptăm așadar la Salina Turda ➡️oază de sănătate! Ca metodă...