L.A. și COMPACT aprind Summer Fest în această seară!
Câmpia Turzii Summer Fest intră astăzi, 14 august, într-una dintre cele mai așteptate seri ale ediției 2026. După ore întregi dedicate artiștilor locali și folclorului, scena din Parcul Municipal Berc va fi preluată de două nume cu greutate: L.A., reuniți după 20 de ani, și COMPACT, „nemuritorii” rockului românesc!Programul începe încă de la ora 16:00, însă punctul culminant vine după ora 21:00, când nostalgia...
Comemorarea lui Mihai Viteazu – Turda – 19 august
Turda îl comemorează pe Mihai Viteazul pe 19 augustPrimăria Municipiului Turda organizează, miercuri, 19 august 2026, ceremonialul dedicat comemorării Marelui Voievod Mihai Viteazul. Manifestările vor avea loc la monumentul domnitorului din apropierea Mănăstirii Mihai Vodă și vor cuprinde momente religioase, militare și istorice.Ceremonialul va începe la ora 09:00, odată cu primirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, iar turdenii sunt invitați să participe la evenimentul dedicat uneia...
S-a crezut mare smardoi, a injurat lumea si a ajuns pe arest
Ce poate fi mai trist decat un "nimeni" care, suferind de el, vrea sa para "cineva"?Ei bine, individul din fotografie, vrand sa para mare...
USR Cluj: Auzim zilnic că nu sunt bani în sănătate. Cauza este sărăcirea bugetului prin achiziții supraevaluate
Achiziții la prețuri de până la de peste 6 ori mai mari decât prețurile unor produse identice de pe piață, asta au descoperit consilierii...
Senatorul AUR Cluj, Cristian-Eugen Șipoș, avertizează asupra vulnerabilităților energetice ale României în contextul blackout-ului masiv din Europa de Sud-Vest
Cluj-Napoca, 28 aprilie 2025 – Senatorul Cristian-Eugen Șipoș, membru al Comisiei parlamentare pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, își exprimă profunda îngrijorare față...
RUPERE de nori la Feleacu!
O furtună incredibilă s-a abătut, acum câteva minute, asupra comunei Feleacu.Șoferii care tranzitau DN 1 au fost surprinși de urgie - o ploaie puternică,...
📢 Concurs de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca!
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a mai multor posturi vacante din categoriile personal medical, auxiliar, TESA...
REZULTATELE ACTIVITĂȚII POLIȚIȘTILOR CLUJENI ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE
În perioada 18–21 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost prezenți zilnic în teren, desfășurând activități specifice pentru menținerea ordinii...
Peste 2.200 de cereri pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate, înregistrate, în ultima lună, în județul Cluj
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu conducerea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean...
Se întorc creștinii acasă? Ambuteiaj de la Mărtinești, la Copăceni
Internetul este plin de fotografii cu ambuteiajul care se întinde de la Mărtinești, până la Copăceni.Zeci de mașini se întind, pe zeci de kilometri,...
Mesaj de Paște din partea senatorului AUR Cluj, Cristian Eugen Șipoș
Dragi clujeni,Sfintele Sărbători de Paște ne reamintesc, an de an, de puterea jertfei, a speranței și a învierii. În aceste zile sfinte, vă îndemn...
Mesaj de Paște din partea doamnei Oana Murariu, Deputat USR Cluj
Dragi clujeni,Sărbătoarea Învierii Domnului este un moment de reflecție, de lumină și de speranță. Ne reamintește cât de important este să fim alături unii...
Spitalele clujene aparținând Consiliului Județean Cluj vor asigura permanența în perioada Sărbătorilor Pascale
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean, vor asigura...
Răzvan Ciortea, deputat PSD Cluj:🎓 Învățământul dual – o prioritate pentru viitorul forței de muncă din România 🇷🇴
În declarația politică depusă astăzi la Camera Deputaților, am subliniat importanța dezvoltării învățământului dual ca soluție reală pentru nevoile pieței muncii și pentru integrarea...
Investiție MAJORĂ în Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat astăzi un contract de finanțare în valoare de aproximativ 21 de milioane de euro pentru...
Percheziții într-un dosar de contrabandă – 642 de pachete de țigări
În dimineața zilei de 14 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 8 Poliție Rurală...
GAL STEAKHOUSE – Rafinament absolut și carne premium, în noul epicentru culinar al Clujului
Cluj-Napoca se pregătește să întâmpine o nouă destinație de top în arta gastronomiei: Gal Steakhouse – un restaurant exclusivist, creat pentru cei care caută...
Ciprian Rigman, deputat USR: Agricultura romaneasca a avut si are un potential imens
Prezent la Targul AGRARIA 2025, deputatul USR de Cluj, Ciprian Rigman, a tras o serie de concluzii cu privire la conditia agriculturii romanesti."Agricultura românească...
Weekend în siguranță alături de jandarmii clujeni
În perioada următoare, pentru buna desfășurare a evenimentelor care vor avea loc pe raza județului și pentru un climat de siguranță în cadrul comunității,...
Peste 3.400 de părinți au apelat serviciul gratuit de telemedicină ALOPEDI în primele trei luni ale acestui an
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call-center ALOPEDI - 0364917, au realizat...
𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣, 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐅𝐨𝐫𝐧𝐚, 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐚𝐮𝐝𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐮 𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐧𝐢𝐢!
Ieri, miercuri, 9 aprilie, Prefectul Județului Cluj, doamna Maria Forna, a desfășurat o sesiune de audiențe cu cetățenii. Această inițiativă reprezintă o modalitate importantă...
Cristian Șipoș, Senator AUR Cluj: Așa arată situația în SEN la această oră !
Producem doar 5980 MW și consumăm 7758 MW ,importăm 1777MW.Observăm din imaginea de mai jos că ponderea cea mai mare o are energia Hidro...
Răzvan Ciortea, deputat PSD: Adăposturile de protecție civilă – o responsabilitate strategică a Statului Român
👉Subiectul declarației politice pe care am făcut-o astăzi, la Camera Deputaților, este axat pe adăposturile de protecție civilă, o responsabilitate strategică a statului român.🎯Într-un...
ClujShorts, Ediția a 13-a – Festivalul Internațional de Scurtmetraje, în perioada 10-13 aprilie 2025, la Cluj-Napoca
ClujShorts, revine în perioada 10-13 aprilie 2025, cu o ediție deosebită, plină de inovație și creativitate. Festivalul va avea loc la Cinema Victoria, Cinema...
𝐒𝐟𝐢𝐧𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮 𝐚𝐥 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐢𝐞𝐢 𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐫𝐞 𝐈𝐏𝐒 𝐌𝐢𝐭𝐫𝐨𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢!
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba de sfințire a noului sediu al Instituției Prefectului - Județul Cluj, situat pe...
Salvamontiști clujeni la Exercițiul național de salvare de la Bâlea
Exercițiul național de salvare în condiții de iarnă a reunit, săptămâna trecută, la Bâlea, județul Sibiu, în Munții Făgăraș, circa 50 de salvamontiști și...
Prima conferință a Patronatului Intreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România
🛎 Avem bucuria de a vă anunța organizarea 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐚 𝐏𝐚𝐭𝐫𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐡𝐢𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐅𝐢𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐄𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 - “𝐏𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮 𝐢̂𝐧 𝐌𝐢𝐬̦𝐜𝐚𝐫𝐞...
Video: Cand esti CRETIN, marcajele rutiere-s degeaba
Cand vine vorba despre accidente rutiere, ne place sa dam vina pe infrastructura, pe ghinion, pe orice... dar mai putin pe SOFERII IDIOTI care...
ACȚIUNE EUROPEANĂ PENTRU COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE: MARATONUL DE VITEZĂ, ÎN 9 APRILIE
În perioada 7 – 13 aprilie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de colegii lor din întreaga Europă, vor...
VIDEO: Accident rutier cu 3 morti
Un grav accident de circulatie s-a produs, in aceasta dimineata, pe drumurile judetului Cluj.Oroarea s-a produs la Cațcău, mai exact, acolo unde doi barbati...
RECOMANDĂRI PENTRU CONDUCĂTORII AUTO, ÎN CONTEXTUL CONDIȚIILOR METEO SPECIFICE SEZONULUI RECE
Având în vedere scăderea temperaturilor și posibilitatea apariției precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj le recomandă conducătorilor auto...
AȚI VĂZUT-O??
La data de 6 aprilie a.c., Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată despre faptul că, DENEȘ REBECA-MARIA, în vârstă de 22 de...
Încă un bărbat reținut după bătaia de după meciul U Cluj – CFR Cluj
În data de 31 martie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de doi tineri, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul...
❗ÎN ATENȚIA OPINIEI PUBLICE
Începând de luni, 7 aprilie, Instituția Prefectului-Județul Cluj își va desfășura activitatea în noua locație situată pe Strada Nicolae Cristea, Nr. 28 din Municipiul...
Soferita care a lovit o fetita la Cluj… bause
În data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 07.35, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe strada Constanța, din municipiul...
‼️ 𝗨𝗡𝗜𝗖 𝗜𝗡 𝗥𝗢𝗠𝗔𝗡𝗜𝗔!
🟢 În acest an, întregul proces de depunere a cererilor pentru finanțările nerambursabile se va desfășura exclusiv online, prin aplicația Consiliului Județean Cluj, Ghișeul...
📢 Audiențe deschise pentru cetățeni cu doamna prefect Maria Forna! 📢
Doamna prefect Maria Forna a continuat ieri seria de audiențe dedicate cetățenilor, demonstrând un angajament constant față de problemele comunității. Convinsă că dialogul activ...
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de toaletare a arborilor din vecinătatea drumurilor județene
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere care au drept scop asigurarea unei mai bune vizibilități în trafic și, astfel,...
Rocsana Contras spune adevarul in chestiunea ursilor
Cea mai cunoscuta activista din domeniul filantropiei clujene, Rocsana Contras, a luat atitudine pe tema invaziei ursilor."La ursul relocat, ii schimbi doar containerele nu...
Fermierii români – PARALIZAȚI DE BRUXELLES! Cristian Șipoș ia atitudine!
În plin sezon specific al vânzării de miei și iezi, Comisia Europeană OMOARĂ fermieritul de profil, din România.Ca urmare a găsirii UNUI SINGUR FOCAR...
Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată de Consiliul Județean Cluj
Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor prin intermediul cărora se marchează, în data de 2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului.În acest sens, în...
Bonnie și Clyde de Cluj – condamnați pentru trafic de droguri
Tribunalul Cluj a dat o sentință în cazul unui cuplu care a efectuat trafic de droguri de risc.Cei doi vindeau inclusiv cristale de 3MMCOra...
Începând de azi, certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces sunt emise în format digital
Consiliul Județean Cluj informează persoanele interesate în legătură cu faptul că, începând cu data de 31 martie 2025, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor...
„Nu e o glumă, fii erou pe bune!”
Campanie de donare de sângeCluj-Napoca, 31 martie – 4 aprilie 2025Echipa „Donează sânge, fii erou!”, membră a organizației studențești din cadrul Universității de Medicină...
Salvamontiștii clujeni au trecut cu brio evaluarea anuală de iarnă
Evaluarea de iarnă a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a avut loc miercuri, 26 martie 2025, în prag de închidere...
Eveniment caritabil, organizat de Rotary Cluj
Prima ediție a RotaRUN for Charity, concurs caritabil de alergare, se va desfășura pe 26 aprilie 2025, pe Platoul Sălii Sporturilor “Horia Demian” din...
Jandarmeria Română, 175 de ani de ordine, onoare și devotament
Pe 1 aprilie 2025, Cluj-Napoca devine gazda unei ceremonii speciale care marchează 175 de ani de existență a Jandarmeriei Române, una dintre cele mai...
Scufundări de mare adâncime în condiții dificile în cadrul taberei scafandrilor clujeni
Echipa de scafandri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a continuat perfecționarea în cadrul taberei județene care s-a desfășurat în perioada 19 -...
Ortodoxia clujeană în sărbătoare
În ajunul Praznicului Bunei Vestiri, luni, 24 martie 2025, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, a fost oficiată slujba Pavecerniței Mari unită cu Vecernia, cu...
Ziua Mondială a Sindromului Down, marcată la Cluj
Consiliul Județean Cluj prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj a marcat ziua de 21 Martie – Ziua Mondială a...
În județul Cluj, 4.146 elevi ai claselor a XII-a/a XIII-a vor susține, începând de luni, 24 martie 2025, simularea Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea...
Simularea examenului național de bacalaureat începe luni, 24 martie 2025, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 25 martie 2025, va avea loc...
Deputata Oana Murariu (USR): Ședințele de judecată prin videoconferință vor scuti oamenii de drumuri și costuri
Cluj-Napoca, 21 martie 2025: Ședințele de judecată din procesele civile ar putea să se desfășoare în anumite condiții în regim de videoconferință. Măsura este...
Sprijin pentru Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului din partea Consiliului Județean
Forul județean sprijină Arhiepiscopia în vederea atragerii unor fonduri europene pentru extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul...
Răzvan Ciortea: 🇷🇴 Vești excelente pentru antreprenorii români!
Guvernul condus de Marcel Ciolacu demonstrează, încă o dată, că economia românească este o prioritate! PSD susține dezvoltarea afacerilor locale prin investiții record, iar...
Tabără de pregătire a scafandrilor din cadrul Salvamont Cluj
Tabăra județeană anuală a scafandrilor din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj începe miercuri, 19 martie a.c., și se desfășoară până în 23 martie,...
Salvamont Cluj ar putea interveni, în situații excepționale, inclusiv la nivel național sau pe teritoriul altor state
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat, în vederea aprobării în cadrul ședinței ordinare a deliberativului județean din data de joi, 20 ...
Spitalul de Copii Cluj trece la alt nivel
Se înființează Centrul de prelevare de organe și țesuturi, Centrul de expertiză pentru boli rare, Unitatea de recuperare neuropsihomotorie și un Compartiment de PsihologiePreședintele...
𝐇𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐦𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐁𝐨𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚 𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐞𝐢 𝐚𝐟𝐭𝐨𝐚𝐬𝐞!
În contextul depistării focarelor de febră aftoasă în Ungaria și Germania, doamna Maria Forna, prefectul județului Cluj a convocat de îndată Comitetul Local pentru...
Răzvan Ciortea, deputat PSD: Banii transferați de români către familiile lor nu sunt impozitați!
Într-o nouă tentativă de manipulare a opiniei publice, partidele așa-zis suveraniste exploatează, printr-o campanie de dezinformare și fake news, o măsură corectă și necesară...
Proiectul pilot privind eliberarea cărților electronice de identitate se extinde la nivelul întregului județ Cluj
Proiectul de eliberare a cărților electronice de identitate, operaționalizat la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, va fi extins începând cu data...
ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI ȘI EFECTUĂRII DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 4...
Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc!
A fost semnat contractul de execuție a celei mai moderne unități spitalicești din RomâniaPreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat joi, 13...
Apelul senatorului Cristian Șipoș FUNCȚIONEAZĂ – MII DE CLUJENI ÎL SUSȚIN PE GEORGE SIMION!
Cluj-Napoca devine un punct fierbinte al mobilizării politice, după ce apelul senatorului Cristian Șipoș pentru strângerea de semnături în sprijinul lui George Simion a...
Senatorul AUR Cluj, Eugen Cristian Sipoș, mobilizează susținătorii pentru candidatura lui George Simion
Senatorul AUR Cluj, Eugen Cristian Sipoș, a lansat un apel către clujeni, invitându-i să vină la sediul partidului din Piața Cipariu nr. 9, Cluj-Napoca,...
Spot@ – câinele robot de la Boston Dynamics, surprins la Cluj
Astăzi a fost publicat, pe rețelele de socializare, un clip în care o familie din Cluj își plimbă câinele - robot, modelul Spot@ de...
Premieră la MINA Cluj: o călătorie fascinantă în lumea dispărută a dinozaurilor
O aventură spectaculosă în era preistorică prinde viață, în premieră, la MINA Cluj! Începând cu 15 martie, spectatorii vor putea păși în lumea dinozaurilor...
VIDEO: Arderile de vegetație fac ravagii în județul CLUJ
Este o nouă zi încărcată pentru echipajele noastre, din cauza incendiilor de vegetație uscată. Până la ora 17.00, pompierii clujeni au desfășurat 12 intervenții...
25 de incendii de vegetatie in judetul Cluj
Pe parcursul zilei de sâmbătă, 8 martie 2025, pompierii au depus din nou eforturi considerabile pentru a stinge incendiile de vegetație uscată izbucnite pe...
Suntem nevoiți să tragem un nou semnal de alarmă în ceea ce privește incendiile de vegetație uscată!
Pe parcursul zilei de vineri, 7 martie 2025, până la ora 19.00, echipajele noastre au desfășurat nu mai puțin de 20 de intervenții pentru...
Jandarmii clujeni prezenți în mijlocul comunității pentru un weekend în siguranță
În perioada următoare, pentru buna desfășurare a evenimentelor care vor avea loc pe raza județului și pentru un climat de siguranță în cadrul comunității,...
Un nou pas curajos spre incluziunea persoanelor cu dizabilități:
Atipic Beauty revine pe 3 iunie la ClujDupă o absență de câțiva ani, evenimentul Atipic Beauty se întoarce în 2025 în inima Transilvaniei. Pe...
𝐒̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯-𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦ 𝐥𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣!
Evenimentul a fost organizat astăzi, la Instituția Prefectului, la invitația doamnei prefect Maria FORNA și a reunit, pe lângă primari, doamna subprefect Maria BUZÁS-FEKETE,...
Vești bune pentru fermierii din Cluj și pentru dezvoltarea județului!
🇷🇴Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu sprijină fermierii și comunitățile locale prin măsuri concrete, iar județul Cluj va beneficia direct de aceste fonduri esențiale!✅...
🇧🇬 🇷🇴 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚!
În cursul zilei de ieri a avut loc un eveniment deosebit în viața diplomatică a județului Cluj: ceremonia de învestire a doamnei Ștefania Berciu...
🪪 𝐕𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐥𝐚 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐦 𝐏𝐞𝐫𝐦𝐢𝐬𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐈𝐧𝐦𝐚𝐭𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐕𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐛𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐢𝐞𝐢 𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢- 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣!
Astăzi, doamna Maria FORNA, prefectul județului Cluj, împreună cu doamna subprefect Maria BUZÁS-FEKETE și domnul subprefect Florentin BURZ, au efectuat o vizită de lucru...
CORINA, DE LA DISCIPLINA DE SPORTIV LA CEA DE JANDARM
După absolvirea școlii militare, colega noastră Corina a fost repartizată la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, în cadrul unei subunități de ordine publică.Corinei i...
„Da Vinci, The Immersive Show” vine la MINA Cluj.
Geniul renascentist prinde viață într-un spectacol imersiv unic!Cluj-Napoca, 05 martie 2025Prima expoziție imersivă din România dedicată lui Leonardo da Vinci ajunge la MINA Cluj!...
🚦 E-sigur: Un nou sistem modern de supraveghere a traficului în Cluj! 🚔
Începând cu 1 martie 2025, traficul din județul Cluj este monitorizat prin sistemul integrat E-sigur, menit să crească siguranța rutieră și să prevină accidentele...
Salvamontiști clujeni, la Conferința europeană a salvatorilor pe pârtiile de schi
Conferința europeană a salvatorilor pe pârtiile de schi, cel mai mare eveniment organizat până acum în România și cel mai mare care se organizează...
Masini incendiate la Cluj
Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe autoturisme pe Calea Dorobanților din Cluj-NapocaPompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea...
Razvan Ciortea: Cand bufonul vine la palat, el nu devine rege, ci palatul devine CIRC
Am demonstrat astăzi în Parlamentul României că demagogia și populismul nu pot înlocui responsabilitatea și buna guvernare.📌 Moțiunea de cenzură depusă de partidele extremiste...
Senatorul AUR, Eugen-Cristian Șipoș, cere explicații privind finalizarea proiectului hidro-energetic Tarnița-Lăpuștești
Senatorul Eugen-Cristian Șipoș, reprezentant al județului Cluj din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a adresat o întrebare oficială Ministrului Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, în...
🩺 Un pas important pentru sănătatea clujenilor! 🏥
✅Am votat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților, pentru adoptarea unui proiect de lege esențial pentru spitalele publice, care permite autorităților locale...
O nouă sesiune de admitere la școlile de subofițeri de jandarmi!
În perioada 24 februarie-12 martie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru tinerii care doresc o carieră militară...
Miercurea alarmelor revine!
Exercițiul „MIERCUREA ALARMELOR” va avea loc în data de 26.02.2025 Miercuri, 26.02.2025. în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, „𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗟𝗔𝗥𝗠𝗘𝗟𝗢𝗥”, cu...
Record de persoane salvate pe pârtiile din Cluj în vacanța de schi
Săptămâna 17 – 23 februarie 2025, care a coincis cu vacanța de schi a elevilor din județul Cluj, a fost una dintre cele mai...
Aur pentru Mihai Călbează, elev aflat în stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, la Campionatul Național de Freestyle Kickboxing
Duminică, 22 februarie, s-a desfășurat în Sala Polivalentă din localitatea Brazi, județul Prahova, Campionatul Național de Freestyle Kickboxing.Printre participanții la această competiție sportivă s-a...
Senatorul AUR Cristian Șipoș propune măsuri ferme după tragedia de la Câmpia Turzii: modificarea legislației rutiere și înăsprirea pedepselor
Pe fondul tragediei recente de la Câmpia Turzii, senatorul AUR Cristian Șipoș anunță inițierea unui proiect de lege care va modifica substanțial legislația în...
Jandarmii clujeni prezenți în mijlocul comunității pentru manifestări publice în siguranță
În perioada următoare, pentru buna desfășurare a evenimentelor care vor avea loc pe raza județului și pentru un climat de siguranță în cadrul comunității,...
🌨️ Zăpada „care nu se topește” – un nou mit pe TikTok
În ultimele zile, pe TikTok și alte platforme de social media din România, au circulat videoclipuri în care oamenii ard zăpada cu bricheta sau...
❄️Măsuri preventive pe timpul temperaturilor scăzute❗️
A fost emisă o nouă avertizare meteorologică COD GALBEN de vreme rece pentru majoritatea regiunilor din țară, inclusiv județul Cluj. Drept urmare, transmitem următoarele...
Debut de săptămână în forță – revizuim legi în Comisiile mixte ale Senatului
București, 17 februarie 2025 – Senatorul AUR Cluj, Cristian Șipoș, a participat activ, ieri, la lucrările Comisiilor reunite ale Senatului României, unde s-a dezbătut...
La un pas de dezastru, pe Aeroportul Cluj – Plan roșu de intervenție
O defecțiune la fuselajul unei aeronave care urma să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj Napoca a pus pe jar autoritățile.„Inspectoratul pentru...
Prelevare de organe la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca
A avut loc 𝗼 𝗻𝗼𝘂𝗮̆ 𝗽𝗿𝗲𝗹𝗲𝘃𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗲 𝗹𝗮 𝗦𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗖𝗹𝗶𝗻𝗶𝗰 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗨𝗿𝗴𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗖𝗹𝘂𝗷, cea de-a doua de la începutul acestui an.Ficatul și...
Consiliul Județean continuă investițiile în modernizarea spitalelor din subordine
Un echipament robotizat ultraperformant, de ultimă generație, a fost achiziționat de forul județean, din fonduri europene, pentru Spitalul Clinic de Boli InfecțioaseConsiliul Județean Cluj...
Oana Murariu (USR): Justiție de apartament – Parchetul Curții de Apel primește un apartament de 82mp pentru începerea relocării din Palatul de Justiție
Cluj-Napoca, 17 februarie 2025 Astăzi va avea loc o nouă ședință a Consiliului Local Cluj-Napoca. Pe ordinea de zi a ședinței figurează o hotărâre...
Rocsana Contras – cea mai inimoasa clujeanca, are nevoie de noi!
Cu sufletul ei imens a ajutat sute de oameni, dar acum ea insasi are nevoie de noi!Sora geamana a Rocsanei Contras, Simina Campbell, a...
Ședința de constituire a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Cluj
Miercuri, 12 februarie a.c., în Sala Mare de ședințe a Consiliului Județean Cluj a avut loc, în prezența vicepreședintelui forului administrativ județean, domnul Radu...
CRIZĂ MEDICALĂ ÎN CLUJ! UPU de la Spitalul de Copii, asaltată de părinți! 400 de cazuri de gripă confirmate!
Situația devine alarmantă în județul Cluj, unde valul de îmbolnăviri gripale lovește puternic copiii! În doar două săptămâni, peste 1.700 de copii au ajuns...
🚓 Eficiența Intervențiilor Polițienești în Cluj
👮♂️ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a avut un impact major în menținerea 🏛️ ordinii publice și protejarea 👨👩👧👦 cetățenilor. Cu peste 📞 27.249...
Siguranța Rutieră – O Prioritate pentru IPJ Cluj
Siguranța rutieră a fost un domeniu prioritar pentru Inspectoratul de Poliție Județean Cluj în anul 2024, având drept scop reducerea accidentelor și a consecințelor...
Reactiile parlamentarilor clujeni la anuntul lui Iohannis
Desi tardiva, demisia lui Klaus Iohannis din functia de presedinte, pe care o ocupa abuziv, a starnit un val amplu de reactii ale parlamentarilor.Primul...

